Legea care măreşte intervalul de plată a amenzilor de la două la 15 zile, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede majorarea, de la 48 de ore la 15 zile, a perioadei în care persoanele pot plăti valoarea amenzilor la jumătate. Legea îşi propune eficientizarea şi facilitarea procesului de achitare a contravenţiilor.

Urmărește
4044 afișări
Imaginea articolului Legea care măreşte intervalul de plată a amenzilor de la două la 15 zile, promulgată de Iohannis

Legea care măreşte intervalul de plată a amenzilor de la două la 15 zile, promulgată de Iohannis

„Prezenta lege reglementează măsuri pentru facilitarea achitării amenzilor contravenţionale prin constituirea unui cont unic de plată şi simplificarea procedurilor de urmărire a încasării amenzilor. (...) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, se arată legea adoptată, decizional, de Camera Deputaţilor, pe 27 iunie, şi promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis.

Actul normativ mai prevede deschiderea unui cont unic la Trezoreria Statului unde vor fi centralizate toate sumele încasate din amenzi.

„Pentru scopul prezentei legi: a) se constituie un cont unic deschis la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenţionale; b) se reglementează obligaţia utilizării unei serii de evidenţă unică a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, denumit în continuare proces-verbal de contravenţie; c) se instituie titlul de creanţă electronic cuprinzând datele din procesul-verbal de contravenţie, stabilite de prezenta lege; d) se constituie sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice”, potrivit sursei citate.

 

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici