Video Măsura reducerii salariilor cu 25% va fi aplicată şi după ce a fost declarată ilegală
Decizia Tribunalului Vâlcea conform căreia reducerea salariilor cu 25% este ilegală va fi atacată la instanţele superioare, dar nu poate opri aplicarea legii în condiţiile în care Curtea Constituţională a decis deja că actul normativ este constituţional, potrivit premierului Emil Boc.
"Decizia Curţii Constituţionale privind Legea de reducere a salariilor este de constituţionalitate. O decizie judecătorească a unei instanţe nu poate opri aplicarea legii, iar această decizie va fi atacată la instanţele superioară, nefiind definitivă", a spus Boc.
Solicitat de jurnalişti să comenteze motivarea Tribunalului, potrivit căruia diminuarea salarială reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate conform Convenţiei Drepturilor Omului, premierul a răspuns : "Dar când patronii dumneavoastră au fost obligaţi să vă taie salariile au încălcat drepturile omului ?".
Magistraţii Tribunalului Vâlcea au decis că reducerea salariilor cu 25 la sută în cazul a şase funcţionari de la Primăria Voineasa şi a doi judecători care au contestat în instanţă decizia de diminuare a salariilor este ilegală, astfel că cele opt persoane ar urma să îşi primească banii înapoi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Apa "noul aur". Grecia şi Bulgaria la cuţite pe problema apei. Agricultura din nordul Greciei în pericol după ce un acord vechi de decenii prin care Bulgaria a livrat milioane de metrii cubi de apă a expirat
-
Pensia la stat o pierdere? Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuţiile din timpul vieţii. La 90 de ani randamentul este de 5%
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO