Prima pagină » Social » Zeci de persoane, evacuate dintr-un bloc din Câmpulung, din cauza mirosului puternic de gaze – FOTO

Zeci de persoane, evacuate dintr-un bloc din Câmpulung, din cauza mirosului puternic de gaze – FOTO

Zeci de locatari ai unui bloc din municipiul Câmpulung, judeţul Argeş, între care şi o persoană cu handicap locomotor, au fost evacuaţi, luni, din cauza mirosului puternic de gaze, nefiind înregistrate persoane care să aibă nevoie de asistenţă medicală.

Locuitorii unui bloc din municipiul Câmpulung au fost evacuaţi luni la prânz, din cauza unor posibile scurgeri de gaze dintr-un apartament din imobil, după ce proprietarul, care locuieşte în Piteşti, ar fi lăsat aragazul deschis, transmite corespodentul MEDIAFAX.

Locatarii blocului 7 din Câmpulung au sesizat autorităţile că pe scara imobilului se simte un miros puternic de gaze. La blocul respectiv s-au deplasat pompieri şi reprezentanţi ai companiei furnizoare de gaz.

Toţi locuitorii din clădire au fost evacuaţi până la remedierea problemei şi înlăturarea oricărui pericol.

„Un număr de 23 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc unde s-au sesizat scurgeri de gaze. Printre cei evacuaţi se află şi o persoană cu handicap locomotor. O autospecială de la ISU Argeş se află la faţa locului pentru prevenirea oricărui eveniment. Nu există persoane care să aibă nevoie de asistenţă medicală. Intervine şi o echipă de la firma de gaze”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Daniel Bădiţeanu.

Potrivit acestuia, nu există pericol de explozie.