- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.07.2016, 12:58)
- Andreea Traicu
Ministerul Educaţiei: Academia "Al. I. Cuza" a propus retragerea titlului de doctor al lui Robert Negoiţă. Reacţia Primarului Sectorului 3: Nu regret că îmi va fi retras titlul de doctor, regret că m-am lăsat tentat de această modă
Ministerul Educaţiei anunţă că CNATDCU a primit cererea Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza" privind retragerea titlului de doctor în cazul primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, instituţia de învăţământ constatând că lucrarea de doctorat este plagiată.
Urmărește
2502 afișări
Ministerul Educaţiei: Academia "Al. I. Cuza" a propus retragerea titlului de doctor al lui Robert Negoiţă (Imagine: David Nika/ Mediafax Foto)
"Secretariatul CNATDCU a primit punctul de vedere al Academiei de Poliţie Al. I. Cuza, la solicitarea privind teza de doctorat a primarului Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă. În documentul trimis CNATDCU, academia constata că teza de doctorat a acestuia este plagiată şi propune retragerea titlului de doctor", a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.
Solicitarea Academiei de Poliţie a fost trimisă vineri Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Robert Negoiţă este doctor în Ştiinţe Juridice din anul 2012, când şi-a dat doctoratul la Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza", teza fiind intitulată "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social".
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
Robert Negoiţă: Nu regret că îmi va fi retras titlul de doctor, regret că m-am lăsat tentat de această modă
Robert Negoiţă, care a primit verdict de plagiat din partea Comisiei de etică a Academiei de Poliţie, spune că, cel mai probabil, îi va fi retras titlul de doctor şi că nu are niciun regret în acest sens, singurul lucru pe care îl regretă fiind faptul că s-a lăsat tentat de moda titlurilor academice.
"Comisia de etică a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a început procedura prin care, cel mai probabil, îmi va fi retras titlul de doctor. Nu am niciun regret că acest lucru se va întâmplă, cu atât mai mult cu cât îmi dau seama că, în parcursul meu din administraţia publică, cele mai importante au fost cunoştinţele dobândite practic", a reacţionat primarul sectorului 3.
Social-democratul mai susţine că îşi asumă acest episod şi că se va supune deciziei pe care o va lua Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.
"Singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această <<modă>> a titlurilor academice. Este un episod pe care mi-l asum şi din care am învăţat o lecţie importantă: singurele realizări notabile sunt cele construite pe o baza sănătoasă! Mi-am asumat acest principiu în calitate de primar dar, din păcate, nu l-am avut în vedere din perspectiva academică. Tocmai de aceea, mă voi supune deciziei Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), dacă acesta va decide să îmi retragă titlul de doctor", a precizat Negoiţă.
Citeşte şi: Preşedintele CNATDCU: Mai avem în lucru 10 dosare suspectate de plagiat, printre care Oprea, Pandele, Negoiţă şi Tobă
Citeşte şi: Robert Negoiţă, confundat cu Liviu Negoiţă de către Gabriela Firea. Dragnea i-a atras atenţia
Citeşte şi: Primarul Sectorului 3 din Bucureşti, Robert Negoiţă: Mesajul e să ieşim la vot să ne alegem primarii - VIDEO
Citeşte şi: Preşedintele CNATDCU a cerut verificarea acuzaţiei de plagiat în cazul lui Robert Negoiţă înainte de a-şi anunţa demisia
Citeşte şi: Negoiţă dă vina pe Blejnar pentru datoriile la stat: Mă retrag dacă nu câştig în instanţă. Pocora (PNL): Negoiţă jefuieşte banii publici şi ca primar, şi ca patron, şi ca persoană fizică
Citeşte şi: Robert Negoiţă, audiat în calitate de martor la DNA în dosarul fostei soţii a lui Liviu Dragnea. "O cunosc pe doamna Dragnea. Nu am avut niciun fel de discuţii profesionale sau politice"
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe