- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.01.2013, 21:13)
- Aurelia Alexa
Ministerul Sănătăţii: Peste un milion de lei, alocaţi în buget pentru medicamente oncologice. Vom propune suplimentarea
Ministerul Sănătăţii (MS) precizează că în proiectul de buget pe 2013 sunt alocaţi peste un milion de lei pentru medicamentele necesare bolnavilor de cancer, instituţia urmând să propună modalităţi de suplimentare cu o sumă între 500.000 şi 1.000.000 de euro.

Ministerul Sănătăţii: Peste un milion de lei, alocaţi în buget pentru medicamente oncologice. Vom propune suplimentarea (Imagine: Shutterstock)
"Fondurile necesare pentru asigurarea medicamentelor oncologice specifice, necesare tratamentului bolnavilor cu afecţiuni oncologice sunt asigurate în cadrul Programului naţional de oncologie. În proiectul de buget pentru anul 2013, sumele alocate depăşesc 1 000 000 de lei. Mai mult, începând cu 1 martie 2013, finanţarea programului va fi transferată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, având în vedere specificul curativ al acestuia", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, joi seară, de MS.
În ceea ce priveşte asigurarea continuităţii aprovizionării cu medicamente oncologice a căror aprovizionare se face cu dificultăţi deoarece nu se mai produc sau nu mai prezintă interes comercial, MS susţine că, în prezent, caută o soluţie care să asigure continuitatea în asigurarea nevoilor pacienţilor.
Reprezentanţii MS mai spun că, potrivit datelor transmise de către Compania Naţională Unifarm SA, în prezent, dintre cele 24 medicamente apreciate ca deficitare, 14 medicamente există în stoc (exemple: Bleomycinum, Dacarbazinum, Cisplatinum, Ciclophosphaminum, Methotrexatum), fiind achiziţionate prin procedura de nevoi speciale, iar trei dintre ele (Endoxan, Leucheran şi Oncaspar) vor intra în depozitele Unifarm până la sfârşitul acestei luni. Pentru restul medicamentelor, negocierile se află în fază avansată, potrivit sursei citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
"Toate aceste medicamente sunt la Unifarm SA şi se află la dispoziţia spitalelor. Dea asemenea, acestea sunt afişate în sistemul electronic de achiziţie SEAP", se mai arată în comunicat.
Potrivit MS, spitalele au fost periodic informate, bilunar, cu privire la stocurile de medicamente oncologice existente la Unifarm. De asemenea, compania a transmis adrese tuturor spitalelor publice privind stocurile existente şi modalitatea de contractare.
MS mai precizează că, după aprobarea bugetului 2013, va propune Executivului o modalitate de suplimentare a fondurilor, cu o sumă cuprinsă între 500 000 şi 1.000.000 de euro, pe care Unifarm să o utilizeze în achiziţionarea medicamentelor pentru realizarea echilibrului financiar între plata făcută la furnizor, în avans, la cumpărare sau la 30 de zile, şi decontarea serviciilor medicale de către casele de asigurări la 210 zile.
Precizările ministerului vin după ce în presă au apărut opinii critice cu privire la fondurile alocate medicamentelor oncologice şi la faptul că Guvernul nu ar dori să rezolve aşa-numită criză a citostaticelor.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe