Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a demisionat

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, joi, că demisionează din funcţie, nemulţumit de banii primiţi de MS la rectificarea bugetară, care s-a discutat fără a i se cere punctul de vedere, şi a precizat că în mandatul său a avut mai multe dispute cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor.

Urmărește
3757 afișări
Imaginea articolului Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a demisionat

Cseke Attila (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Cseke Attila a spus că abia miercuri, la ora 14.00, a primit proiectul rectificării bugetare, iar ministrul Sănătăţii nu a fost consultat în legătură cu acesta, fapt pe care l-a calificat ca fiind "extrem de grav".

El a precizat că şi-a exprimat nemulţumirea şi în şedinţa de Guvern de miercuri şi că joi a avut o discuţie cu premierul Emil Boc, căruia i-a înaintat demisia.

Cseke a precizat că premierul i-a cerut să nu demisioneze.

El a mai spus că încă de săptămâna trecută a solicitat Ministerului Finanţelor, printr-o adresă oficială, o discuţie între MFP, Ministerul sănătăţii şi CNAS în vederea rectificării bugetare, însă nu s-a dat curs cererii sale.

Cseke Attila şi-a exprimat speranţa că UDMR va găsi în scurt timp un înlocuitor la Ministerul Sănătăţii, subliniind că reformele începute în sistemul sanitar trebuie continuate.

Cseke a fost criticat de preşedintele Traian Băsescu, acesta declarând, în 25 iulie, la TVR 1, că ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS "ori se înţeleg" şi "pun ordine în cheltuieli", ori pleacă de la cele două instituţii. Băsescu spunea atunci că a avut o discuţie cu premierul şi va trebui găsită o soluţie "foarte rapid".

"Ori se înţeleg, ori îşi văd de drum amândoi", a spus Băsescu, în contextul unor aprecieri privind cheltuirea banilor în sistemul de sănătate.

Şeful statului a menţionat că, în ultimul trimestru al anului trecut, Guvernul a luat din alte domenii şi a dat 2,5 miliarde de lei pentru stingerea arieratelor în sănătate. "S-au stins atunci, astăzi avem din nou aproape două miliarde arierate", a spus el, subliniind că acest lucru nu mai poate continua.

"Şi este pentru prima dată când pe tema plăţii arieratelor la medicamente ajungem la o înţelegere cu Fondul şi cu UE. Eu nu întâmplător am lansat mesajul (n.r. - legat de plata arieratelor), înainte cu o săptămână, chiar în ziua sosirii Fondului la Bucureşti, că nu suntem dispuşi să mai sacrificăm banii de investiţii să-i ducem într-un sistem care nu vrea să se reformeze", a continuat el.

Pe de altă parte, ministrul Cseke Attila declara, în 13 iulie, că bugetul Sănătăţii are nevoie la rectificarea bugetară de patru miliarde de lei, cele mai mari probleme financiare fiind la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, unde sunt necesare trei sferturi din suma totală pe care o vom solicita.

"În prezent, din bugetul pe Sănătate lipseşte suma de patru miliarde de lei. Ca să nu fie probleme până la sfârşitul anului, vom cere la rectificare această sumă. Cea mai mare parte a problemelor financiare se regăsesc în bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, unde vor merge trei pătrimi din suma totală", declara atunci pentru MEDIAFAX Cseke Attila.

În ciuda poziţiei acestuia, la rectificarea bugetară Ministerul Sănătăţii a primit doar 341,2 milioane lei, reprezentând transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru acoperirea deficitului acestuia. Suma primită reprezintă mai puţin de zece la sută din cât Cseke susţinea că ar fi necesar.

Cseke a fost nominalizat de UDMR pentru poziţia de ministru al Sănătăţii în 18 decembrie 2009. Este membru al UDMR din 1997.

În anii 2002-2003 a fost preşedinte al Comisiei de supraveghere a regulamentelor din cadrul UDMR Bihor.

În perioada iulie 2002 - iulie 2004 a fost consilier juridic al preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor. Din aprilie 2003 este vicepreşedinte executiv al UDMR Bihor şi membru în Consiliul Operativ Judeţean. Tot din 2003 este membru în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR.

În perioada iunie 2004 - ianuarie 2005 a fost consilier municipal la Oradea şi secretarul Comisiei Juridice.

În luna mai 2007 a fost ales de premierul Călin Popescu Tăriceanu să conducă Comisia interministerială pentru repartizarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului şi care sunt valorificate conform legii, el fiind pe-atunci secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.

Cseke Attilla este absolvent de drept, terminând în 2000 Facultatea de Ştiinte Juridice şi Administrative a Universităţiii din Oradea. La aceeaşi universitate a făcut studii postuniversitare de drept public şi un master în dreptul privat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici