- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Molnar: Dacă gripa nouă va continua să se extindă, ar putea să se îmbolnăvească 3 milioane de români
Vârful cazurilor de gripă este estimat să se înregistreze, conform prognozelor, în perioada februarie-aprilie, după experienţa anilor anteriori privind gripa sezonieră, a declarat Geza Molnar, consilier al ministrului Sănătăţii, care preconizează masive îmbolnăviri în cazul extinderii AH1N1.
Molnar: Dacă gripa nouă va continua să se extindă, ar putea să se îmbolnăvească 3 milioane de români (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Geza Molnar, consilier al ministrului Sănătăţii pe probleme de epidemiologie, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că, dacă gripa nouă AH1N1 va continua să se extindă, atunci este posibil ca până la sfârşitul sezonului epidemic, între 15 şi 25 la sută din populaţia României , adică 3-4 milioane de persoane, să se îmbolnăvească.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
Consilierul a adăugat că un vârf epidemic înseamnă un maximum de număr de cazuri şi inclusiv solicitări pentru îngrijiri medicale.
În prezent gripa AH1N1 a avut în România o sigură sursă "din import", cauzată de mobilitatea turistică. Probabil că odată cu reluarea cursurilor numărul de îmbolnăviri să crească, ştiut fiind că, orice gripă se transmite uşor în comunitate, adică şcoli, universităţi, sau la serviciu, a explicat, Geza Molnar.
Prognoze privind vârful de îmbolnăviri în concordanţă cu Centrul European pentru Controlul Bolilor Transmisibile se anunţă în noiembrie-decembrie, odată cu instalarea frigului, a umezelii, începe să crească numărul cazurilor de îmbolnăvire prin gripă.
Centrul Naţional de Boli Transimisibile organizează investigări, prin opt centre santinelă.
Investigarea epidemiologică sezonieră începe în septembrie, astfel că toţi şcolarii cu simptome de boală vor fi contrololaţi şi, totodată, va începe monitorizarea răspândirii bolii intercomunitare, fiind vorba despre viroze şi gripe, a explicat consilierul ministerial.
La rândul său, directorul Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile, dr. Adriana Pistol, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că aşa cum a evoluat până acum gripa AH1N1 ea este mai uşoară decât gripa sezonieră în care au fost înregistrate sute de decese prin complicaţiile date de boală.
"Singurele măsuri recomandate de OMS şi de autorităţile sanitare europene, dar şi de Ministerul român al Sănătăţii vizează respectarea normelor de igienă, precum şi izolarea bolnavilor la domiciliu", a mai spus directorul CPCBT.
Medicii ştiu că fiind vorba despre o boală uşoară, părinţii vor fi tentaţi să trimită copiii la grădiniţă şi la şcoală, de aceea autorităţile europene poartă discuţii intense despre măsurile ce pot fi luate odată cu începerea şcolilor.
"Pentru că boala prezintă o formă uşoară, orice bolnav va fi tentat să o trateze cu mai puţină atenţie, adică va merge la serviciu, iar copiii la şcoală. Noi recomanăm izolarea la domiciliu a celor bolnavi de gripă. Nu putem şti dacă boala va afecta sute sau mii de persoane, dar la începutul anului şcolar vom face, ca de obicei triajul epidemiologic şi vom recomanda ca elevii bolnavi să stea acasă. Dar dacă se vor juca în faţa blocului sau vor merge la competiţii sportive sau spectacole este cam la fel", a adăugat medicul Adriana Pistol.
Potrivit specialiştilor, gripei, indiferent de ce tip este, îi place iarna, în general gripa sesizonieră atingând un vârf în lunile ianuarie-februarie.
Institutul Cantacuzino a primit de la institutul de profil din Marea Britanie două variante ale virusului gripal AH1N1, instituţia urmând să producă, până la sfârşitul anului, cinci milioane de doze, pentru care Guvernul a alocat suma de 21 de milioane de lei.
"Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino a primit de la institutul de profil din Marea Britanie două variante ale virusului gripal implicat în actuala pandemie și, în momentul de față, se găsește în etapa studiilor preclinice, urmand ca, în perioada următoare, să desfășoare activitățile specifice studiilor clinice și, bineînțeles, controlul de calitate al acestui vaccin. Există în acest sens proceduri standard. Autorizarea punerii pe piață se va face conform procedurilor aprobate de EMEA", a declarat Alexandru Rafila, consilierul ministrului Sănătăţii.
Rafila a adăugat că, până la sfârșitul anului, Institutul Cantacuzino va produce o cantitate de cinci milioane de doze, pentru care Guvernul a alocat mai mult de 21 de milioane de lei.
Campania de vaccinare a populației se va desfășura concomitent cu finalizarea producției de vaccin și în conformitate cu recomandările OMS și ale Centrului European de Control al Bolilor Transmisibile, acoperind 20 la sută din populație.
Alexandru Rafila a arătat că vor fi ierarhizate persoanele care urmeaza să fie vaccinate, în funcție de riscul de a contracta boala, de a face complicaţii și de a transmite boala mai departe (de exemplu, persoanele din serviciile medicale și din alte servicii publice vor fi primele vizate, conform protocoalelor".
În România, au fost confirmate oficial, până în prezent, 222 de cazuri de îmbolnăvire cu AH1N1.
OMS aprecia, în urmă cu o lună, că toate ţările vor avea nevoie de vaccin împotriba gripei AH1N1, cu prioritate pentru personalul din domeniul Sănătăţii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:50
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
astăzi, 07:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul