Video Pârâul Nadeş, poluat cu motorina scursă de la cisterna care s-a răsturnat, în judeţul Mureş | FOTO, VIDEO

Pârâul Nadeş, afluent al râului Târnava Mică, a fost poluat cu motorina scursă de la cisterna care s-a răsturnat, vineri, pe DN13, în localitatea Chendu, neexistând mortalitate piscicolă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
574 afișări

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO

Potrivit unui comunicat de presă trimis, sâmbătă, de Administraţia Bazinală de Apă Mureş, pârâul Nadeş, afluent al râului Târnava Mică, a fost poluat cu motorina scursă de la cisterna care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

”Din cauza înclinaţiei accentuate a cisternei, pe lângă capacul primului compartiment (capacitate 9.000 litri) a început să se scurgă motorina. Trei salariaţi din cadrul Sistemului Hidrotehnic Târnava Mică Târnăveni au intervenit imediat pentru limitarea poluării şi au început colectarea combustibilului în recipienţi metalici şi din plastic (...) În sprijinul lor au venit încă cinci salariaţi ai Formaţiei de Intervenţie Rapidă din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş, care au intervenit cu materiale absorbante”, potrivit sursei citate.

Zona în care s-a scurs motorină a fost izolată cu baloţi de paie.

”Au fost desfăşurate şi montate şase baraje, 300 bucăţi lavete şi trei rulouri, toate absorbante, astfel au fost colectaţi peste 5.000 litri de motorină. Datorită intervenţiei imediate şi a măsurilor întreprinse, scurgerile de motorină din cisternă au fost stopate în noaptea de vineri spre sâmbătă”, potrivit Administraţiei Bazinală de Apă Mureş.

S-au colectat probe de apă atât de la faţa locului, cât şi de la confluenţa cu râul Târnava Mică, pentru analize de laborator.

”Nu s-a constatat mortalitate piscicolă. Se observă mici pete şi irizaţii locale cu produse petroliere, dar datorită debitelor mărite ale pârâului Nadeş diluţia este foarte mare”, potrivit comunicatului de presă.

Specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş au intervenit vineri şi sâmbătă pentru transvazarea motorinei.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Mureş, Andreea Pop, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că accidentul s-a produs din cauză că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, într-o curbă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici