- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.05.2017, 15:04)
- Radu Tutulan
O nouă promisiune din partea Primăriei Capitalei: Pasajul rutier de la Piaţa Sudului va fi deschis integral circulaţiei peste trei luni
Primăria Generală a Capitalei a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că circulaţia rutieră şi pietonală prin Pasajul Piaţa Sudului va fi reluată în totalitate la finalul lunii iulie.
Urmărește
1585 afișări
Pasajul rutier de la Piaţa Sudului va fi deschis integral circulaţiei la sfârşitul lunii iulie
"Este ultimul termen pe care Municipalitatea îl ia în considerare, în caz contrar vom proceda la rezilierea contractului. Vreau sa fie clar pentru toată lumea că acesta este ultimul termen pe care îl accept! Trebuie să înţelegeţi că finalizarea acestui pasaj nu este doar o provocare pentru mine, ci şi o responsabilitate pe care o avem cu toţii faţă de bucureştenii care locuiesc în zonă sau tranzitează intersecţia de la Piaţa Sudului. De aceea vă cer să luaţi toate măsurile necesare pentru a nu mai exista întârzieri în derularea lucrarilor", a transmis constructorilor Gabriel Firea, Primarul General al Capitalei.
Edilul s-a întâlnit joi, la sediul Municipalităii, cu reprezentanţii asocierii Astaldi-Euroconstruct, pentru a analiza graficul de progres al lucrării şi a stabili ce soluţii se impun astfel încât lucrările la acest obiectiv de investiţii să fie accelerate, iar pasajul să fie finalizat. Biroul de presă al Primăriei Capitalei transmite că, în cadrul întrevederii, constructorul a dat asigurări că îşi va redimensiona corespunzător forţa umană şi echipamentele, astfel încât pasajul să fie redat integral circulaţiei până cel târziu în data de 28 iulie.
Pasajul de la Piaţa Sudului a fost deschis parţial circulaţiei pe 28 aprilie, traficul desfăşurându-se momentan se pe o singură bandă pe sens, după ce Primarul General ameninţase, pentru a doua oară, constructorul că va fi reziliat contractul dacă lucrările nu vor fi încheiate mai repede.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mark Rutte: Strategia secretă a NATO pentru negocieri de pace va opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
Lucrările la pasajul auto de la Piaţa Sudului au demarat în luna mai 2014 şi ar fi trebuit finalizate în decembrie 2015. Acest termen nu a fost respectat, însă, iar finalizarea pasajului a fost amânată prima dată până la mijlocul acestui an, apoi prelungit încă o dată pentru luna decembrie 2018. După începerea lucrărilor, însă, constructorii au descoperit o serie de conducte de gaze, apă şi canalizare care nu erau trecute în planurile de infrastructură ale companiilor de utilităţi, iar devierea acestora a produs o serie de întârzieri. În plus, greşelile comise de funcţionarii publici privind avizarea lucrărilor au produs, de asemenea întârzieri.
Investiţia totală se ridică la 127 de milioane de lei, iar trei sferturi din bani ar fi trebuit să vină de la Uniunea Europeană. Dar din cauza întârzierilor şi a amânărilor repetate, doar 18 milioane de lei au putut fi decontaţi la UE, restul banilor pentru finalizarea pasajului urmând să fie asiguraţi din bugetul Primăriei Capitalei.
Citeşte şi: Arhiepiscopul Robu, acuzaţii dure la adresa primarului Firea: Primarul general fuge de obligaţia de a da decizia de demolare a Cathedral Plaza
Citeşte şi: Reprezentant al părinţilor de la ŞCOALA unde predă profesoara de limba română Cristina Tunegaru, înlocuită de la catedră: Copiii şi părinţi au fost mulţumiţi de activitatea profesoarei la clasă
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: FOTO Investiţii degeaba. Bănci montate pe marginea unui drum judeţean pe unde nu trece nimeni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:21
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
astăzi, 14:18