- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Paştele pentru turişti: Ofertele hotelierilor pentru sărbătoarea învierii
Hotelierii din staţiunile de pe Valea Prahovei au pregătit oferte la tarife comparabile cu cele de anul trecut, la Sinaia trei nopţi de cazare la hotel costând 448 de lei. Şi la pensiunile din Braşov preţurile sunt similare celor de anul trecut şi variază între 200 şi 450 de lei pentru patru nopţi.
Paştele pentru turişti: Tarife comparabile cu cele de anul trecut la cazare pe Valea Prahovei şi în Braşov (Imagine: marian Hanciarec/Mediafax Foto)
SINAIA
Cea mai scumpă, dar şi cea mai căutată dintre staţiunile din Prahova este Sinaia. În această staţiune preţul unei vacanţe de Paşte pentru o persoană este de aproximativ o sută de euro la un hotel de trei stele.
Astfel, pentru 448 de lei de persoană, unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din staţiune oferă trei nopţi de cazare în cameră dublă cu mic dejun, primire tradiţională cu ouă roşii şi cozonac, dar şi dejun special cu produse tradiţionale în ziua de Paşte. Tot la Sinaia, într-un hotel de patru stele vacanţa de Paşte pentru o persoană costă 700 de lei şi include patru nopţi de cazare în cameră dublă cu demipensiune, dejun în ziua de Paşte, gustare tradiţională în noaptea de Înviere, dar şi acces gratuit la saună, jacuzzi, sală de fitness, internet şi parcare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
451 de persoane au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
BUŞTENI
La Buşteni preţurile sunt mai mici decât la Sinaia. Astfel, la un hotel de trei stele din staţiune trei nopţi de cazare în cameră dublă cu mic dejun şi masa festivă cu bucate tradiţionale costă 315 lei de persoană, cu o sută de lei mai puţin decât la Sinaia. Tot la Buşteni, o ofertă similară, dar la un hotel de două stele, costă 270 de lei de persoană.
În staţiunile de pe Valea Prahovei ofertele turistice în vile şi pensiuni pentru perioada de Paşte sunt în general şi cu 50 la sută mai mari decât în hoteluri.
BREAZA
Cei care vor să petreacă sărbătorile de Paşte într-un mod inedit o pot face la un club de golf din Breaza, club care are trei vile în care turiştii pot fi cazaţi.
Clubul de golf de la Breaza oferă cazare la standard de vilă şi asigură masă cu produse tradiţionale. Pachetele turistice sunt concepute pentru două persoane, includ trei zileşi două nopţi de cazare, iar preţurile variază între 680 şi 790 de lei, în funcţie de vila în care turiştii sunt cazaţi. Printre facilităţile incluse în pachetele turistice se numără: mic dejun, masă festivă tradiţională care include pască, borş şi stufat de miel, voucher pentru masaj de relaxare, saună, baie cu plante aromatice şi hidromasaj, lecţie de iniţiere pentru cei care vor să înveţe golf, acces gratuit pentru copii pe terenul de minigolf.
BRAŞOV
În judeţul Braşov, cele mai ieftine alternative de petrecere a sărbătorilor de Paşte în stil tradiţional sunt oferite de pensiunile şi vilele incluse în Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), care pune la dispoziţie aproximativ 3.000 de locuri de cazare în localităţi precum Bran, Moeciu, Poiana Mărului, Râşnov, Zărneşti, Săcele sau Buneşti.
"Până în prezent avem puţin peste 60% din locuri rezervate pentru vacanţa de Paşte. Unele pensiuni au mai redus preţurile faţă de anul trecut cu până la 10%, dar nu toate. Mai sunt şi pensiuni care au păstrat preţul. Comparativ cu anul trecut, gradul de ocupare este cam la fel, nu sunt diferenţe notabile", a spus Ioana Dodiţă, repezentant ANTREC.
Preţurile pentru vacanţa de Paşte la ţară în pensiunile ANTREC sunt cuprinse înte 200 şi 450 de lei de persoană pentru patru nopţi de cazare, cu demipensiune şi masa festivă de Paşte, cu produse tradiţionale.
De asemenea, turiştii pot participa, în noaptea de Înviere, la slujba religioasă de la biserica din sat, alături de localnici. Cei care vor să petreacă sărăbătorile de Paşte în oraş, pot opta pentru o pensiune sau un hotel în Braşov, Predeal sau Poiana Braşov.
La o pensiune de trei stele din centrul vechi al Braşovului, preţurile pornesc de la 43 de lei de persoană pentru o noapte. Pentru un sejur de trei nopţi, turiştii trebuie să plătească circa 300 de lei, pentru patru nopţi 389 de lei, iar pentru cinci nopţi 469 de lei. O altă ofertă, tot în centrul Braşovului, la o vilă de trei stele, este la preţul de 110 lei pe zi pentru două persoane.
De asemenea, la Braşov pot fi închiriate în întregime vile, la preţul de 1.200 de lei pentru două nopţi şi 1.500 de lei pentru trei nopţi, vila având o capacitate de opt locuri în patru camere. La o pensiune sau hotel de patru stele preţurile variază între 80 şi 100 de euro de persoană pentru o noapte.
PREDEAL
La o vilă de trei stele din Predeal, preţurile pornesc de la 50 de lei pentru o noapte de persoană sau 220-240 de lei pentru cameră dublă, două persoane, în tarif fiind inclus micul dejun în ziua de Paşte şi o surpriză din partea iepuraşului.
TIMIŞUL DE SUS
Mulţi hotelieri vin cu oferte de grup. Astfel, la o pensiune de trei stele din Timişul de Sus tariful pentru trei nopţi pentru un grup de 12 persoane fără mese incluse este de 1.300 de lei pentru o noapte, întreaga vilă, sau 325 de lei pentru o persoană, întreg sejurul de trei nopţi.
POIANA BRAŞOV
Cei care aleg un hotel de patru stele din Poiana Braşov trebuie să scoată din buzunar câteva sute de euro. La o pensiune de trei stele din staţiune preţul pentru minimum trei nopţi de cazare este de 200 de euro pe noapte pentru un apartament cu două camere, iar la un hotel de trei stele, pentru minimum trei nopţi de cazare, preţul este de 100 de euro de persoană pe noapte, cu mic dejun inclus şi cina tradiţională de Paşte.
(Material realizat de Daciana Ilie, corespondenti@mediafax.ro)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:15
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Lavrov: Administraţia Trump ar trebui să facă primul pas pentru „restabilirea dialogului” / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale
-
ieri, 22:54
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112