Vântul, care a suflat cu putere, aproape cu 80 de kilometri la oră, a smuls acoperişul unui bloc din Câmpulung Muscel şi l-a trântit peste mai multe autoturisme, care se aflau staţionate în parcarea din faţa imobilului. Proprietarii maşinilor au auzit primii zgomotul puternic şi au anunţat pompierii.
„Colegii mei s-au deplasat la locul solicitării. Au îndepărtat elementele de acoperiş căzute peste autoturisme şi au consolidat acoperişul. Nu au existat victime, ci doar pagube materiale”, a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş.
Niciunul dintre păgubiţi nu are asigurare Casco, aşa că vor fi nevoiţi să-şi repare maşinile pe cheltuiala proprie. Nu este pentru prima dată când acoperişul respectivului imobil este aruncat de vânt peste maşini. S-a mai întâmplat în urmă cu trei ani. Atunci, şase maşini au fost distruse în acelaşi mod.
Citeşte şi: Wizz Air introduce în 2017 patru noi rute de pe aeroportul din Cluj spre Stockholm, Bratislava, Larnaca şi Malta
Citeşte şi: Circulaţie îngreunată pe autostrada Nădlac-Arad. TIR-urile aşteaptă 3 ore pentru a ieşi din ţară
Citeşte şi: Trei răniţi într-un carambol cu 4 maşini produs pe un drum judeţean din Sibiu, din cauza poleiului
Citeşte şi: Mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Bacău au rămas fără energie electrică din cauza vântului. Porturile Constanţa şi Midia, închise
Citeşte şi: Judecătoria Sectorului 5 judecă cererea de eliberare condiţionată a lui Dan Voiculescu/ Bibliografia şi manuscrisele cărţilor omului de afaceri au fost aduse cu un cărucior în sala de judecată