- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (18.08.2015, 08:18)
- Daciana Ilie
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PERCHEZIŢII DNA în Ploieşti: Procurorii verifică birourile şefului DGA Prahova, al adjunctului IPJ şi al ofiţerului BCCO - FOTO
Procurorii DNA Ploieşti percheziţionează, marţi dimineaţă, birourile şefului DGA Prahova, Constantin Ispas, al adjunctului şefului Poliţiei Judeţene, Adrian Rădulescu, şi pe cel al ofiţerului BCCO Emilian Saghel, reţinuţi luni seară într-un dosar de corupţie, au declarat surse judiciare.
Urmărește
1695 afișări
Procurorii percheziţionează birourile şefului DGA Prahova, al adjunctului IPJ şi al ofiţerului BCCO (Imagine: Razvan Chirita / Mediafax Foto)
Conform surselor citate, birourile celor trei au fost sigilate luni, după ce aceştia au fost ridicaţi şi duşi la audieri, la DNA Ploieşti.
Şeful DGA Prahova, Constantin Ispas, care deţine această funcţie de mai mulţi ani, are biroul în sediul Poliţiei Municipale Ploieşti, în timp ce Rădulescu şi Saghel au birouri în sediul IPJ Prahova.
În cursul zilei de marţi, cei doi comisari şi ofiţerul BCCO vor fi prezentaţi Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu și Marcel Ciolacu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Prahova, Constantin Ispas, adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Prahova, Adrian Rădulescu, şi Emanuel Saghel, care conduce Serviciul de combatere a finanţării terorismului şi spălării banilor din BCCO Ploieşti, au fost reţinuţi luni seară de DNA.
Ulterior, cei trei au fost duşi în arestul Poliţiei Judeţene Prahova de la Câmpina.
Potrivit unor surse judiciare, Constantin Ispas, comisar-şef de poliţie şi şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, este suspectat de trafic de influenţă, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, luare de mită, folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spălare a banilor şi cercetare abuzivă.
Conform surselor judiciare citate, folosindu-şi influenţa asupra unor funcţionari cu atribuţii de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova şi Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Prahova, şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova ”a acţionat pentru obţinerea de avantaje patrimoniale necuvenite, pentru sine şi membri ai cercului său relaţional”.
În perioada 2010-2014, Ispas ar fi intervenit la nivelul unor funcţionari cu atribuţii de control, în scopul protejării activităţii comerciale a unor firme (S.C. Corydob Peco Serv S.R.L. Poiana Câmpina, S.C. Sandcompany S.R.L. Ploieşti, S.C. Rinenergy Impex S.R.L. Focşani şi S.C. Viacom Investec Md Midwest Focşani). În schimb, Ispas ar fi încasat periodic diverse sume de bani, prin intermediul S.C. Niros Com S.R.L. Popeşti din comuna Brazi, societate ai cărei asociaţi sunt fratele său, Ion Ispas, şi fiul său, Mihai-Constantin Ispas, şi prin intermediul S.C. Milarasi SRL din Bucov, administrată de fratele său. Pentru a da o aparentă legalitate plăţilor făcute către aceste societăţi, au fost înregistrate în evidenţele contabile documente reprezentând operaţiuni comerciale nereale (fictive) privind prestarea unor servicii între părţi, acte de comerţ care în realitate nu au avut loc, au mai declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
De asemenea, Constantin Ispas este suspectat că a cerut unui denunţător şi a primit, în perioada aprilie 2010 - februarie 2011, câte 10.000 euro, în două tranşe. Ispas ar fi cerut aceluiaşi denunţător să acorde un ajutor financiar S.C. Sandcompany SRL, administrată de Valentin Vasile Şchiopulescu, constând în acordarea unui împrumut de 200.000 lei şi încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil proprietatea denunţătorului, pentru care preţul (400.000 euro) nu a fost achitat în realitate de către Şchiopulescu.
În schimb, Ispas i-ar fi promis denunţătorului că îl va determina pe comisarul şef Emanuel Saghel, ofiţer coordonator în BCCO Ploieşti, să soluţioneze favorabil dosarul penal înregistrat la DIICOT Ploieşti care viza activitatea firmei denunţătorului.
Anchetatorii mai spun că în perioada 2010-2013 şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova l-ar fi determinat pe administratorul unei firme ”să creeze avantaje materiale” societăţii administrate de Vasile Şchiopulescu. De asemenea, Ispas ar fi determinat o altă firmă să încheie două contracte de furnizare mărfuri şi să comercializeze, în perioada decembrie 2011 - aprilie 2013, societăţii comerciale Corydob Impex SRL, motorină cu plata la termen, cu bilet la ordin (în medie trei cisterne lunar), iar SC Master Truck Autoline SRL să transporte uleiurile minerale neaccizabile achiziţionate de această societate din Polonia şi Slovenia, cu mijloacele de transport proprietatea SC Corydob Impex SRL, direct către beneficiarii care efectuau plata transportului către Corydob.
Potrivit anchetatorilor, în schimb Ispas ar fi primit de la Vasile Şchiopulescu, reprezentantul Corydob Impex şi Sandcompany, suma de 1.500 de lei pentru fiecare dintre cele 72 cisterne cu combustibil livrate de SC Fernix Impex, în total el primind 108.000 de lei. De asemenea, Constantin Ispas ar fi primit sume de bani cuprinse între 700 şi 2.000 de lei pentru alimentarea cu carburant a autoturismului personal, în toată perioada menţionată, agregate minerale exploatate la balastiera Sandcompany şi transportul unor baloţi de lucernă sau grâu din zona Urlaţi la ferma pe care o administrează în comuna Brazi. De asemenea, în vara anului 2011 Ispas a mers cu familia sa şi a fratelui său pe litoralul bulgăresc, sejurul, în valoare de 2.000 de euro, fiindu-i plătit de Şchiopulescu.
Anchetatorii mai spun că, începând cu anul 2011 şi până în prezent, Constantin Ispas a efectuat, în mod repetat, operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, constând în administrarea şi coordonarea efectivă a activităţilor derulate de către SC Iahim Logistik, la care acţionar unic şi administrator figurează fiul său. Firma are ca obiect de activitate ”cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase, creşterea bovinelor, creşterea porcinelor, creşterea ovinelor şi caprinelor”.
Conform surselor citate, Ispas ar fi primit, în mod repetat, sume importante de bani de la Margareta Leonte şi Gheorghe Leonte, pentru ca, prin exercitarea atribuţiilor de serviciu, să iniţieze şi să deruleze anchete penale împotriva lucrătorilor de poliţie implicaţi în soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Parchetului Tribunalului Prahova şi având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către membri familiei Leonte.
În luna iunie 2012, în calitate de şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Constantin Ispas i-ar fi transmis unei persoane cercetate că urmează să aibă loc o percheziţie la locuinţa sa, percheziţie dispusă într-un dosar al Parchetului Judecătoriei Ploieşti.
La rândul său, Emanuel Saghel, ofiţer în cadrul BCCO Ploieşti, este suspectat de şantaj, trafic de influenţă, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi luare de mită.
Citeşte şi: Şeful DGA Prahova, un ofiţer din BCCO Ploieşti şi adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Prahova, reţinuţi de DNA şi duşi în arest, după mai mult de 12 ore de audieri - FOTO
Citeşte şi: Şeful DGA Prahova şi adjunctul şefului Poliţiei Judeţene, suspectaţi de corupţie, audiaţi la DNA. Constantin Ispas ar fi intervenit pentru protejarea unor firme
Citește pe alephnews.ro: SURSE: Nicolae Ciucă demisionează din funcția de lider al partidului PNL, după EXIT POLL
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
EXIT POLL Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 25%, Elena Lasconi 18%, Călin Georgescu 16%, George Simion 15%
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Maria Sharapova, la 5 ani de la retragerea din tenis GALERIE FOTO
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe