- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (09.02.2015, 12:29)
- Mona Hera , Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Percheziţii DNA la Ministerul Fondurilor Europene, AM-POSDRU, AM-POSCCE şi ADR Vest, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene. Mai multe persoane, audiate
Procurorii DNA fac percheziţii, luni dimineaţă, în Capitală şi în mai multe judeţe, printre instituţiile vizate fiind Ministerul Fondurilor Europene, AM-POSDRU, AM-POSCCE şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), fiind vizate posibile fraude cu fonduri UE şi fals, fapte care ar fi fost comise în perioada 2007-2013.
Urmărește
9527 afișări
Ministerul Fondurilor Europene (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)
UPDATE 19:16 - Mai multe persoane,audiate în urma percheziţiilor la Ministerul Fondurilor Europene. Niciuna acuzată
Mai multe persoane au fost audiate, luni, în calitate de martori, în urma percheziţiilor la Ministerul Fondurilor Europen, AM-POSDRU, AM-POSCCE şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest din Timişoara, niciuna nefiind pusă sub acuzare, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul DNA.
Conform surselor citate, cele mai multe persoane audiate au fost de la ADR Vest.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
În plus, anchetatorii au ridicat mai multe documente.
În urma analizării materialului probator, procurorii anticorupţie urmează să stabilească dacă vor începe urmărirea penală pe numele vreunei persoane.
Procurorii DNA au făcut, luni, percheziţii la Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM-POSDRU), Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (AM-POSCCE) şi la ADR Vest, fiind vizate posibile fraude cu fonduri UE şi fals, fapte care ar fi fost comise în perioada 2007-2013.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene şi a unor infracţiuni de fals, comise în perioada 2007 - 2013.
În acest dosar, procurorii fac 23 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Timiş, Caraş-Severin şi Teleorman, din care patru la sediile unor instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane, a precizat DNA.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că cele patru instituţii unde au loc percheziţi sunt Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM-POSDRU), Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (AM-POSCCE) şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest din Timişoara.
ADR Vest: Procurorii DNA au ridicat acte depuse de beneficiari pentru patru proiecte europene
Conducerea ADR Vest susţine că procurorii DNA au ridicat, în urma percheziţiilor de luni dimineaţă de la sediul instituţiei, documente depuse de beneficiari pentru obţinerea de fonduri europene prin patru proiecte ale Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest din Timişoara, instituţia a pus la dispoziţia procurorilor DNA mai multe documente, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Scopul acestei vizite (a reprezentanţilor DNA la sediul ADR Vest - n.r.) a fost acela de a verifica documentele din dosarele depuse de beneficiari în vederea obţinerii finanţării europene prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013. Acest program a fost preluat de către ADR Vest de la Autoritatea de Management pentru Programul Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013 în luna martie a anului 2013", spun reprezentanţii ADR Vest.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX, directorul ADR Vest, Sorin Maxim, a spus că este vorba despre patru proiecte, dintre care unul a fost propus pentru reziliere, iar altul nu a fost avizat pentru plată.
"Procurorii DNA au cercetat documentele pentru patru proiecte pe Creşterea Competitivităţii Economice preluate de la fostul minister al Economiei şi care acum sunt la Ministerul Fondurilor Europene. Este vorba despre trei contracte şi unul aflat în rezervă. Din cele trei proiecte, unul a fost propus spre reziliere şi unul nu a fost avizat pentru plată. Perchezitiile nu au vizat instituţia noastră, ci aceste proiecte. Procurorii au ridicat acte", a declarat Sorin Maxim.
Teodorovici: Echipe DNA sunt la Ministerul Fondurilor Europene, aştept să aflu despre ce e vorba
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a confirmat că echipe ale DNA sunt la sediul instituţiei, spunând că aşteaptă să afle ce proiecte sunt vizate şi că la ultima verificare a procurorilor a fost vorba despre documente false depuse la dosar de cei care au solicitat finanţare europeană.
Teodorovici a spus că echipe de anchetatori se află la sediul Ministerului Fondurilor Europene, iar deocamdată nu se ştie ce proiecte sunt vizate de anchetatori şi aşteaptă să i se comunice care sunt acestea.
”La ultima verificare a DNA pe astfel de proiecte a fost vorba de documente aduse în fals de către cei care încercau să primească fonduri europene, în special legate de partea de calitate, documente false cu care ei se prezentau la structurile care gestionau fondurile europene pentru a obţine proiecte cu fianţare europeană. Într-un final s-a dovedit că ei nu puteau să obţină, s-au respins acele solicitări, dar au folosit documentele false atunci când au dorit să obţină fonduri europene. Atunci a fost acea speţă. În legătură cu ce se întâmplă astăzi nu pot să vă spun pentru că încă nu ştiu exact proiectele verificate şi speţele respective. Vin cu documente false, ştiind că nu poţi să ai datorii la stat atunci când aplici pentru fonduri europene şi probabil că asta este o încercare de a înşela structurile europene şi a obţine fonduri europene”, a afirmat Eugen Teodorovici.
Ministrul a precizat că deocamdată nu are informaţii că ar fi vizaţi angajaţi din minister, dar în cazul în care va exista această situaţie, de a fi puşi sub acuzare angajaţi, aceştia vor fi suspendaţi din funcţii, conform procedurilor.
”Nimeni nu este mai presus de lege, cine greşeşte trebuie să plătească. Este o chestiune clară privind fondurile europene”, a adăugat Teodorovici.
Procurorii sunt spijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.
Anterior, agenţia MEDIAFAX a relatat că procurorii DNA fac percheziţii, luni dimineaţă, în Capitală şi în mai multe judeţe, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, printre instituţiile vizate fiind şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), cu sediul în Timişoara.
Sursele citate precizau că este vorba despre un dosar amplu al DNA central, care vizează fraude cu fonduri europene.
La Timişoara, în acest dosar au avut loc percheziţii şi la una dintre cele mai importante case de schimb valutar, din centrul oraşului, precum şi la un hotel, ambele unităţi fiind deţinute de acelaşi om de afaceri.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Percheziţii ale procurorilor DNA la Primăria Constanţa, încheiate după aproape zece ore. Mazăre: Astăzi sunt liber, merg să mă dau cu caiacul, poate mâine nu apuc - FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe