Atât Doru Ţuluş, cât şi Mihaela Iorga au anunţat, după ce Laura Codruţa Kovesi a semnat ordinele de revocare că vor contesta în instanţă decizia, dacă va fi menţinută de CSM.
Procurorul şef al DNA a cerut revocarea Mihaelei Moraru Iorga pentru că „nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului şef al Secţiei din care făcea parte. Neprezentarea denunţului a avut drept consecinţă imposibilitatea aplicării unor dispoziţii procesual penale în raport cu persoane cercetate”. Mai exact, este vorba despre un denunţ pe care procurorul l-ar fi primit prin intermediul aplicaţiei whatsapp.
În cazul lui Doru Ţuluş, revocarea a fost cerută de şefa DNA pentru că există „suspiciuni rezonabile că imparţialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluţionat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile”.
Mai exact, lui Doru Ţuluş i se reproşează faptul că şi-a vândut drepturile litigioase asupra unor restanţe salariale către un om de afaceri – Mihai Rotaru. Ulterior, Rotaru a fost implicat într-unul dintre dosarele ANRP şi a fost trimis în judecată, alături de fostul lider al PDL Ioan Oltean.
45 de procurori şi judecători au făcut cereri de pensionare, urmând ca solicitările să se discute în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de joi.
Printre cei care se pensionează sunt un judecător de la instanţa supremă, Emanuel Albu, şi doi judecători cu rang de Curte de Apel, unul dintre ei fiind fostul secretar de stat în Ministrul Justiţiei, Lidia Barac.
Dintre procurori, printre cei care au cerut pensionarea sunt Gheorghe Stoica, de la DIICOT, şi Minodora Vladu, de la DNA.
Citeşte şi: RATB prelungeşte programul de circulaţie, cu ocazia partidei de fotbal FCSB – FC Viktoria Plzen
Citeşte şi: Un copil care se juca în apropierea căii ferate, rănit grav după ce s-a electrocutat. El va fi transportat la Bucureşti
Citeşte şi: Traian Băsescu, despre afirmaţiile fostului colonel SRI Daniel Dragomir: Ştiam că se plimbă la Coldea ziarişti, oameni de afaceri, politicieni/ Ar fi groaznic să ştim că Kovesi a plecat cu copii ale mandatelor la DNA
Citeşte şi: Prima ŞEDINŢĂ a CSM, după boicotarea plenului. Revocarea conducerii Inspecţiei Judiciare nu se va lua în discuţie
Citeşte şi: Manda, întrebat dacă îl invită pe Dragomir la Comisia SRI: Din punctul meu de vedere, da