- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.04.2014, 21:30)
- Departamentul Politic
Ponta: Băsescu "s-a pierdut cu firea" deoarece ştie că la Nana sunt multe încălcări de lege
Preşedintele Traian Băsescu "s-a pierdut cu firea" în cazul senatoarei Gabriela Firea, deoarece ştie că în cazul terenurilor din Nana sunt multe lucruri de încălcare a legii, afirmă premierul Victor Ponta.
Urmărește
453 afișări
Ponta: Băsescu "s-a pierdut cu firea" deoarece ştie că la Nana sunt multe încălcări de lege (Imagine: Gabriel Petrescu/ Mediafax Foto)
El a arătat, la România TV, că Parchetul va cerceta situaţia şi că, probabil după luna decembie, îl va audia pe Băsescu, până atunci neputând fi posibilă o astfel de audiere a preşedintelui.
Premierul a declarat, luni, la Parlament, că, în urma declaraţiilor şefului statului la adresa senatoarei Gabriela Firea, va fi depusă, marţi, o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pe care o doreşte semnată de cât mai mulţi parlamentari, inclusiv din opoziţie.
El a spus că este vorba despre "un atac mafiot" al lui Traian Băsescu la adresa unui senator. "Am discutat cu toţii din punct de vedere politic şi legal consecinţele atacului pe care nu mă feresc să-l numesc un atac mafiot efectuat aseară de către Traian Băsescu împotriva colegei noastre, domna senator Firea. Am decis ca toţi parlamentarii, nu doar din coaliţia de guvernare, dar dacă sunt şi liberali, de la PPDD, sau de la PDL, care vor dori, până mâine (marţi - n.r.) avem o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu petru două infracţiuni: infracţiunea de ameninţare şi infracţiunea de şantaj", a declarat premierul Victor Ponta după şedinţa liderilor coaliţiei guvernamentale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Ponta a mai spus că "este prima dată din 1989 încoace, de când România încearcă să fie democratică, când familia unui senator este ameinţată direct, de către preşedinte". "Este un element fără precedent, care nu mai are nicio acoperire în disputra politică”, a mai spus premierul.
"În momentul în care ameninţă familia unui senator (...) lucrurile sunt fără precedent", a mai spus premierul Ponta, precizând că va fi informată şi Comisia Europeană. El a arătat că este un "atac mafiot" împotriva Gabrielei Firea. "Traian Băsescu trebuie să răspundă în faţa legii. Doamna senator trebuie să vadă foarte clar că modelul mafiot cu care am fost conduşi de nouă ani şi jumătate nu intimidează", a menţionat Ponta.
El a precizat că a cerut colegilor săi europarlamentari ca şi conducerea Parlamentului European să fie informată despre acest "atac mafiot" făcut de Traian Băsescu împotriva unui senator. "Azi am cerut tuturor colegilor noştri din PE să informeze conducerea PE pentru acest atac mafiot prin care domnul Băsescu, pentru simplul motiv că doamna Firea, ca parlamentar, face parte din Comisia de anchetă care anchetează toate ilegalităţile, spălarea de bani, evaziunea fiscală comisă de către domnul Băsescu - a fost ameninţată, domnia sa şi familia", a spus Ponta.
El a arătat că plângerea penală va fi depusă marţi, fiind semnată de un număr cât mai mare de parlamentari - senatori şi deputaţi. "Evident că cel mai târziu în decembrie domnul Băsescu trebuie să răspundă în faţa legii pentru că asemenea atitudini mafiote într-o ţară care este membră a UE, a NATO, care are o separaţie a puterilor în stat, un sistem de justiţie independent, sunt absolut inacceptabile", a adăugat Ponta.
Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacţionat, luni, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".
Firea precizează, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.
"Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", afirmă Gabriela Firea, luni, pe Facebook.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".
Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe