Premieră pentru România - seminar online pentru şoferi
Veşti excelente pentru şoferii români. Pentru prima oară în România, toţi cei care îşi doresc accesul imediat la informaţii profesioniste şi sfaturi competente în domeniul reparaţiilor auto pot participa în direct la un seminar online specializat.
Premieră pentru România - seminar online pentru şoferi
Experţii autoeconom.ro aşteaptă toţi internauţii marţi, 25 februarie, ora 20:00, la primul seminar online intitulat Cum să previi reparaţiile auto costisitoare?. Evenimentul se adresează atât celor care îşi doresc să economisească la întreţinerea autovehiculului, cât şi celor care vor să îşi verifice şi să îşi îmbogăţească cunoştiinţele auto. Mai mult, seminarul vine în sprijinul proprietarilor de autovehicule oferindu-le acestora o instruire informală care să îi ajute să găsească soluţii adecvate nevoilor maşinii, bazându-se pe decizii informate şi cele mai noi referinţe.
Moderatorii acestui seminar sunt Florin Pop, electromecanicul dedicat autoeconom.ro şi creatorul secţiunii “Bine de Ştiut”, şi Victor Miron, proprietarul unui service auto cu tradiţie şi consultant al platformei, cei doi având o experienţă cumulată de peste 35 de ani în domeniu.
Printre subiectele abordate se numără soluţii practice pentru defecţiuni frecvente, metode de prevenţie şi studii de caz, împreună cu cele mai relevante sfaturi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Evenimentul va fi gratuit şi poate fi accesat pe pagina oficială de Facebook a platformei autoeconom.ro printr-o aplicaţie special dezvoltată pentru acest tip de eveniment. Link-ul de acces va fi disponibil şi pe blog-ul platformei în perioada ce urmează. La finalul evenimentului, participanţii vor avea acces la o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
Acest eveniment marchează doar prima întâlnire de acest gen dintr-o serie mai lungă care îşi propune să devină întâlnirea lunară a proprietarilor de maşini cu experţi din domeniul auto.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO