- Home
- Social
- IAŞI, (10.07.2012, 14:36)
- Florin Ghetau ,
Primăria Iaşi a refuzat să aprobe mitingul PDL programat pentru 21 iulie
Primăria Iaşi a refuzat să aprobe mitingul PDL de la Iaşi, programat pentru sâmbătă, 21 iulie, în Piaţa Unirii din municipiu, pe motiv că în aceeaşi zi şi în acelaşi loc este programat mitingul USL.
Urmărește
374 afișări
Primăria Iaşi a refuzat să aprobe mitingul PDL programat pentru 21 iulie (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga, a declarat, marţi, că mitingul PDL programat la Iaşi nu poate avea loc, întrucât în aceeaşi zi este programată o acţiune similară a USL.
"Vinerea trecută, PSD Iaşi a depus o cerere pentru un miting în Piaţa Unirii. Cei de la PDL au venit cu solicitarea abia luni. Comisia din primărie s-a întrunit ieri (luni - n.r.) şi a aprobat cererea USL. La Iaşi, în Piaţa Unirii, pe 21 iulie va avea loc mitingul USL", a afirmat Sebastian Buraga.
Întrebat cum explică faptul că solicitarea PSD Iaşi pentru miting a fost depusă cu câteva ore înainte ca Parlamentul să decidă suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, purtătorul de cuvânt al primăriei ieşene a răspuns: "Nu ştiu. Probabil au depus cererea preventiv".
Luni, liderul PDL Iaşi, senatorul Dumitru Oprea a declarat că democrat-liberalii au depus o cerere la Primăria Iaşiului, pentru organizarea unui miting de susţinere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu.
Mitingul urma să aibă loc sâmbătă 21 iulie, în Piaţa Unirii din Iaşi.
Dumitru Oprea afirma că nu exclude ca primarul PSD Gheorghe Nichita să nu aprobe cererea PDL.
"Cei de la USL sunt în stare de orice", spunea cu o zi în urmă liderul democrat-liberalilor ieşeni.
Colegiul Director al PDL a decis, luni, organizarea a trei mitinguri în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, pentru "susţinerea democraţiei, a statului de drept şi a instituţiilor", anunţa preşedintele PDL Vasile Blaga, neprecizând dacă va participa şi Traian Băsescu la aceste mitinguri.
"Am stabilit împreună cu colegii noştri să organizăm în perioada următoare trei mitinguri în ţară, în prima sâmbătă la Cluj, în următoarea sâmbătă la Iaşi şi joi, 26 iulie, la Bucureşti, mitinguri pentru susţinerea democraţiei, statului de drept, a instituţiilor care au fost atacate atât de USL", afirma Blaga.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe