Protest faţă de dispozitivele medicale implantabile, în Capitală
Aproape 2.000 de persoane protestează, duminică, în centrul Capitalei, faţă de hotărârea de Guvern privind folosirea dispozitivelor medicale implantabile, susţinând că ar fi vorba de fapt de cipuri prin care autorităţile îi vor monitoriza permanent pe cei care vor purta aceste dispozitive.
Protest faţă de dispozitivele medicale implantabile, în Capitală (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Protestul, organizat de Asociaţia Civică Dreptatea, a început în Piaţa Universităţii, de unde participanţii la manifestaţie au plecat în marş spre Dealul Patriarhiei, ei având autorizaţie de protest până la ora 16.30.
Participanţii la protest cer anularea HG 55/2009 privind dispozitivele medicale implantabile active şi ameninţă că dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor cere demiterea premierului Emil Boc.
Protestatarii au bannere şi afişe pe care scrie "Dumnezeu ne-a creat fiinţe libere fără implanturi", "Să îşi pună parlamentarii cipuri, noi nu vrem", "Refuz implantul electronic" sau "Cerem ca Biserica să condamne implantarea cipurilor la oameni" şi scandează "Fără cipuri".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Organizatorii protestului le spun celor care trec prin Dealul Mitropoliei ce înseamnă cipul biometric şi care ar putea fi consecinţele implantării lui.
Dragoş Popovici, unul dintre organizatorii protestului, a spus că această prevedere de introducere a cipurilor în dispozitivele medicale nu a fost prevăzută în programul de guvernare şi că nu a fost dezbătut public acest subiect, deşi Executivul trebuie să cheltuiască un miliard de euro din bani publici pentru achiziţionarea acestor cipuri.
În plus, organizatorii susţin că dispozitivele le-ar putea fi introduse oamenilor fără ca aceştia să îşi dea acordul, în momentul în care ar suferi un accident rutier sau li s-ar face rău şi ar fi duşi în stare de inconştienţă la spital.
Hotărârea Guvernului 55/2009 privind dispozitivele medicale implantabile active a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 112 din 25 februarie 2009.
Potrivit HG 55/2009, dispozitivul medical activ este "orice dispozitiv medical a cărui funcţionare se bazează pe o sursă de energie electrica sau pe orice sursă de putere, alta decat aceea generata direct de organismul uman sau de gravitaţie".
Anterior, mai multe ONG-uri au organizat proteste de stradă, nemulţumiţi de obligativitatea introducerii de cipuri în acte şi de legea privind înregistrarea şi stocarea datelor în comunicaţiile electronice. Aceştia au cerut autorităţilor să renunţe la introducerea paşapoartelor biometrice, care, în opinia lor, încalcă dreptul la identitate şi libertatea de mişcare.
În urmă cu două săptămâni, ordonanţa care prevede introducerea paşapoartelor electronice a fost aprobată tacit de Senat. Senatorii nu au reuşit să aprobe sau să respingă OUG 207/2008, care prevedea introducerea paşapoartelor electronice, ordonanţa urmând să ajungă la Camera Deputaţilor adoptată tacit de Senat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO