- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.03.2017, 15:30)
- Oana Despa
Redeschiderea dosarului "Flora", în care Traian Băsescu e acuzat că ar fi retrocedat ilegal un teren: Cazul a fost mutat la instanţa supremă
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, joi, cererea avocaţilor lui Traian Băsescu, astfel că hotărârea asupra redeschiderii dosarului "Flora" va fi luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că fostul preşedinte e acum senator.

Redeschiderea dosarului "Flora", în care Traian Băsescu e acuzat că ar fi retrocedat ilegal un teren: Cazul a fost mutat la instanţa supremă
Cătălin Năstase îl acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu că ar fi retrocedat ilegal, în 2003, pe vremea când era primar al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătraţi în Dămăroaia, teren în valoare de aproximativ 100 milioane de euro pe care ulterior Dumitru Puzdrea a ridicat complexul comercial Flora.
"Este vorba despre terenul din Poligrafiei, complexul Flora astăzi şi practic sunt trei sau patru puncte care au ridicat suspiciuni cu privire la începerea urmăririi penale şi anume terenul a fost revendicat într-o altă zonă, el era în Ilfov şi a fost ridicat într-o altă competenţă în Bucureşti , pe amplasamentul fostului hiprodrom. 2 hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele din România au constatat că autorii succesorilor care au revendicat acest teren nu au avut acte de proprietate şi 3 acest teren este de utilitate publică pentru că Apa Nova are în administrare de la Apele Române o conductă magistrală care dacă acesta ar fi avariată ar putea inunda tot Bucureştiul. Singurii care şi-au apărat acest drept, ca să zic aşa, a rămas Apa Nova cu competenţele pe care le au, au solicitat demolarea construcţiilor pentru că pune în pericol viaţa cetăţenilor din Bucureşti şi astfel sunt sau patru probleme grave (...) În opinia mea, în momentul în care avea un Consiliu, avea la îndemână mapa pe care trebuia să semneze această decizie şi se putea vedea foarte clar, la o primă analiză, că revendicarea era solicitată pe Ilfov, şi nu pe Bucureşti ", a declarat avocatul lui Cătălin Năstase, Marian Rupa.

ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe