- Home
- Social
- ARAD, (06.03.2016, 15:49)
- Departamentul Corespondenti
REPORTAJ: Oamenii din Săvârşin, unde Familia Regală are o reşedinţă, s-au rugat pentru Regele Mihai I
Localnicii din Săvârşin, judeţul Arad, unde Familia Regală are o reşedinţă, s-au rugat, duminică, la biserică, pentru sănătatea Regelui Mihai I, pe care îl consideră un om din mijlocul lor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
1281 afișări
REPORTAJ: Oamenii din Săvârşin, unde Familia Regală are o reşedinţă, s-au rugat pentru Regele Mihai I (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)
În prima slujbă de duminică de după aflarea veştii despre starea sănătăţii Regelui Mihai I, preotul paroh ortodox din comuna Săvârşin, Flavius Mădăluţă, şi enoriaşii s-au rugat pentru sănătatea Majestăţii Sale.
Unii dintre sătenii de aici au crescut cu regele laolaltă, iar tinerii ştiu de la bunici poveşti despre suveran, astfel că mulţi îl consideră un om din mijlocul lor.
"Ne rugăm pentru Majestatea Sa Regele Mihai, l-or cunoscut tata şi străbunii noştrii, noi nu am ajuns, iar acum după ce a venit la Săvârşin (după 2001 când şi-a recuperat castelul - n.r.) l-am văzut şi noi, a fost la Înviere, ne place mult de el", a declarat o localnică.
O altă femeie, vârstnică, a spus că oamenii s-au rugat pentru Regele Mihai, "să-i mai deie Dumnezeu sănătate".
"L-am cunoscut că a mai venit şi la biserică aici la noi. De doi ani nu a mai venit, dar înainte venea la Sărbătorile de Iarnă şi la Paşti, a venit cât a putut", a spus femeia.
Un bărbat din Săvârşin a declarat că localnicii se roagă în permanenţă pentru sănătatea Regelui Mihai I: "Pentru Rege am venit şi ne rugăm în permanenţă pentru sănătatea lui. A fost un om cumsecade şi bun aici la noi în comună. Bineînţeles că l-am cunoscut, stau vis-a-vis de grădina lor, este un om cumsecade, şi doamna... Regina şi fiica dumnealor. (...) Când era aici, Regele venea la biserică, venea cu fiica sa, cu ginerele. Am auzit că nu a fost primit pe vremea lui Iliescu, până la urmă s-au convis că e bun Regele".
Un alt consătean a declarat că se roagă pentru sănătatea Regelui care "e consătean de-al nostru", iar soţia acestuia a adăugat că oamenii sunt foarte îngrijoraţi de starea de sănătate a Regelui.
Un medic în vârstă din comună a afirmat, la rândul lui: "Ne-am rugat pentru noi şi pentru Regele Mihai, să se facă bine, să fie sănătos, să se îmbunătăţească sănătatea, pentru că e starea precară. Îi doresc şi Lui şi întregii Familii multă sănătate, să intre din nou în viaţa civilă, publică, să vină aici, e iubit Regele aici".
Preotul paroh din Săvârşin, Flavius Mădăluţă, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că Familia Regală este nelipsită de la marile evenimente ale localităţii.
"Motivul special al duminicii de astăzi este rugăciunea noastră pe care o înălţăm lui Dumnezeu pentru Majestatea Sa Regele Mihai, care în momentele acestea se află în clipe de suferinţă, iar Biserica întotdeauna când este cineva în suferinţă, mai ales unii dintre aleşii ei, se roagă pentru ei. În aceste clipe ne rugăm în mod special pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Regele Mihai este foarte iubit de către credincioşi, de către poporul lui Dumnezeu, nu numai în Săvârşin, ci toţi românii de pretutindeni din ţară şi străinătate îl iubesc, dar aici, la Săvârşin, în mod special îl iubesc şi îl iubim cu adevărat şi ne rugăm lui Dumnezeu şi îl rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu şi Preacurata lui Maică să-i dăruiască sănătate şi zile îndelungate, iar Familei Regale, Alteţelor Lor Regale, care trec prin momente grele în aceste clipe, ne rugăm lui Dumnezeu să le ajute să treacă cu bine. Când era aici, Regele venea la biserică, de Crăciun, de Paşte, la praznicele mari şi ori de câte ori era prilejul de a veni şi de a fi aici", a spus preotul paroh din Săvârşin.
Regele Mihai s-a retras în ultima vreme din viaţa publică. Chiar dacă era o tradiţie ca Regele să fie prezent de Crăciun la Castelul Regal de la Săvârşin, în ultimii doi ani nu a mai venit la Săvârşin.
Regele Mihai este internat într-o clinică medicală din Lausanne şi se află "într-o stare de accentuată slăbiciune fizică", a comunicat, vineri, Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regele Mihai I.
Citeşte şi: Regele Mihai este internat de cinci zile şi se află într-o stare de "accentuată slăbiciune fizică"
Citeşte şi: REACŢIA clasei politice după anunţul că Regele Mihai se retrage din viaţa publică: "Să îi dea Dumnezeu putere, energie şi să-l sprijine cu iubire" - VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Regele Mihai este internat de cinci zile şi se află într-o stare de "accentuată slăbiciune fizică"
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe