- Home
- Social
- (29.01.2024, 23:05)
- Daniel Contescu
Restaurantul care a inspirat filmul Ratatouille reclamă o pagubă de 1,5 milioane de euro în sticle cu vin
La Tour d'Argent, unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Paris, a raportat poliţiei dispariţia unui număr de sticle cu o valoare uriaşă.

Restaurantul care a inspirat filmul Ratatouille reclamă o pagubă de 1,5 milioane de euro în sticle cu vin
Sticle de vin în valoare de peste 1,5 milioane de euro au dispărut din La Tour d'Argent, unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Paris. Cu 442 de ani de istorie, restaurantul a fost şi o sursă de inspiraţie pentru filmul de animaţie „Ratatouille”.
Printre sticlele lipsă se numără Romanée-Conti, vinuri excepţionale din cea mai prestigioasă podgorie din Burgundia. O plângere a fost depusă la poliţia franceză săptămâna trecută, dar nu a fost găsită nicio dovadă a unui furt.
Această ipoteză ar mai putea fi vehiculată şi pentru că sticlele sunt numerotate şi ar fi greu pentru un hoţ să le vândă discret. Potrivit ziarului Le Parisien, vinul ar fi putut dispărea oricând între ianuarie 2020 şi ianuarie 2024.
ULTIMELE ȘTIRI
-
The Economist a retrogradat România la „regim hibrid”, fiind pe ultimul loc din UE la capitolul democraţie / Democraţia suferă şi la nivel global: o mare parte din populaţia lumii trăieşte sub regimuri autoritare
-
Au fost efectuate verificări în locuinţa lui Călin Georgescu
-
Actorul Gene Hackman şi soţia lui au fost găsiţi morţi în casă
Descoperirea a fost făcută în timpul unui inventar de rutină la rafturile pe care se află 300.000 de sticle depozitate în La Tour d'Argent, „cea mai mare pivniţă din Paris”.
Se crede că în jur de 83 de sticle lipsesc, iar multe provin de la crama Domaine de la Romanée-Conti. O singură sticlă se poate vinde pentru o sumă cu cinci cifre.
O sticlă de Romanée-Conti din 1945 s-a vândut cu 482.000 de euro în 2018, devenind cea mai scumpă sticlă din lume la acea vreme.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe