- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ritli: În România nu există o criză reală a medicamentelor. Citostatice ieftine vor fi procurate prin Antibiotice Iaşi
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat, vineri, că medicamentele citostatice ieftine, "care nu prezintă interes comercial pentru producători" şi din această cauză "aprovizionarea este discontinuă", vor fi procurate prin intermediul Antibiotice Iaşi.
Ritli: În România nu există o criză reală a medicamentelor. Citostatice ieftine vor fi procurate prin Antibiotice Iaşi (Imagine: Viorel Dudau/Mediafax Foto)
Ministrul Ritli Ladislau a declarat, în judeţul Arad, unde a făcut o vizită la unităţi sanitare, că la nivelul aprovizionării cu citostatice "nu sunt probleme majore".
"Sunt câteva medicamente ieftine, care nu prezintă interes comercial pentru producători, iar din cauza asta aprovizionarea este discontinuă, dar de ani, nu de acum", a declarat Ritli.
Ministrul a spus că s-a încercat aprovizionarea prin Unifarm, însă s-a constatat că instituţia nu poate face plăţi anticipate, cum cer distribuitorii de medicamente.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Unifarm are limitele ei, pentru că este o instituţie coordonată de Ministerul Sănătăţii şi nu poate să plătească anticipat, iar firmele respective cer plata anticipată, chiar dacă este volum mic sau sunt medicamente ieftine. Am implicat Antibiotice Iaşi, care din punct de vedere financiar poate derula mai uşor asemenea proiecte şi care va uşura procurarea acestor medicamente", a spus ministrul.
Ritli a afirmat că în România "nu există o criză reală a medicamentelor".
"În ultimul timp a fost discuţia cu analgezicele. În urmă cu două săptămâni s-a retras o tabletă, dar în acel moment mai erau pe piaţă şapte sau opt medicamente cu efecte similare. Nu mai vorbim că erau zeci de mii sau o sută de mii de fiole de morfină, inclusiv în rezervele Ministerului Sănătăţii", a spus Ritli.
El a afirmat că "nu era niciun motiv de alarmă retragerea unui singur medicament, a unei singure tablete, a unei singure molecule".
"Niciun bolnav nu a suferit şi, dacă s-a întâmplat undeva, nu avea voie să sufere de durere pentru că aceste medicamente, cu altă denumire, erau pe piaţă", a adăugat ministrul.
Ministerul Sănătăţii a identificat 34 de medicamente care fac parte din protocoalele terapeutice, în special cele oncologice, dar care au un preţ foarte mic şi nu prezintă interes comercial din partea furnizorilor, creând disfuncţionalităţi în asigurarea schemelor de tratament.
În ultima lună, tot mai mulţi bolnavi dar şi medici au reclamat lispa unor medicamente citostatice ieftine necesare în tratamentul diferitelor forme de cancer.
Atât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cât şi Ministerul Sănătăţii au promis că vor căuta soluţii pentru achiziţia produselor oncologice ieftine.
Printre măsurile anunţate se numără contracte ferme cost-volum cu producătorii unici şi implicarea Unifarm în achiziţia medicamentelor oncologice ieftine pe care companiile nu vor să le mai importe.
În urma problemelor apărute în aprovizionarea cu medicamente morfinice necesare tratamentului pacienţilor oncologici, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut, în 23 februarie, Ministerului Sănătăţii să îi prezinte o analiză privind constituirea unei rezerve naţionale care să includă toate medicamentele pentru situaţii de urgenţă
Guvernul a alocat, din Fondul de rezervă, o sumă totală de 750.000 de lei pentru achiziţionarea în regim de urgenţă a medicamentelor morfinice necesare tratamentului pacienţilor oncologici.
Medicamentele morfinice vor fi şi în continuare la dispoziţia medicilor şi pacienţilor, deşi au existat unele discontinuităţi în aprovizionare, după ce la sfârşitul anului trecut Mundipharma a decis restrângerea activităţii de reprezentare directă în România, au spus reprezentanţii Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
Potrivit ARPIM, decizia Mundipharma s-a bazat pe înăsprirea considerabilă a condiţiilor de desfăşurare a activităţii pe piaţa farmaceutică românească, pe creşterea considerabilă a expunerii la riscuri financiare, precum şi pe creşterea nesustenabilă a nivelului de taxare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO