#roMânia "Sindromul" Italia. Boala “importată” de românii plecaţi la muncă în străinătate: ”Ieşeam pe după casă şi îmi venea să urlu ca lupul!”

Foarte mulţi români au ales în ultimele două decenii să emigreze în Vest, pentru un trai mai bun. Una dintre ţările în care aceştia s-au integrat destul de repede şi au reuşit să îşi găsească un loc de muncă este Italia. Însă, odată cu trecerea timpului, această decizie a emigrării scoate la iveală un cost mult prea mare pentru mulţi.

”Îmbunătăţirea situaţiei financiare produce iniţial o stare de optimism şi de mulţumire a întregii familii, însă, după câţiva ani, relaţiile familiale au de suferit, în special din cauza separării îndelungate a mamelor de copii”, a precizat prof.dr.Roxana Chiriţă, director medical în cadrul Institutului de Psihiatrie ”Socola” Iaşi.

Specialiştii din cadrul Institutului ieşean susţin că ”Sindromul Italia” este un fenomen medico-social. A fost pus în evidenţă în anul 2005, de doi psihiatri ucraineni şi a fost preluat de specialiştii psihiatri români. Acest fenomen nu este considerat o patologie, nu a fost introdus ca diagnostic în tratatele de specialitate. Psihiatrii ieşeni afirmă că ”Sindromul Italia” nu este unul depresiv, ci reprezintă un fenomen medico-social ce include pacientul cu tulburări psihice şi familia acestuia rămasă în România, potrivit unui material din campania #roMânia a cotidianului Gândul.

”Schimbarea mediului de viaţă are un impact negativ asupra persoanelor fragile emoţional. Dialogul într-o altă limbă, cultura diferită, persoanele necunoscute, toate acestea potenţează declinul psihic al persoanei expuse. În plus, lipsa unui contract de muncă, culminată cu lipsa asigurării medicale şi a unui medic de familie, produce adesea o neîncredere cu urmări nefaste“, apreciază dr.Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie ”Socola” Iaşi.

Potrivit acestuia, persoanele care sunt angajate în străinătate, în special pe posturi de îngrijitoare pentru persoane vârstnice, fac parte din clase sociale sub medii, fiind dispuse la compromisul sănătăţii psihice. Ele acceptă condiţii improprii, fiind dispuse să lucreze în lipsa actelor, fără a avea o fişă a postului, un contract de muncă înregistrat şi chiar fără a li se respecta intimitatea cazării. Aceste persoane sunt nevoite să locuiască împreună cu familia angajatoare, fără a dispune de o cameră proprie, îşi petrec majoritatea orelor dintr-o zi în compania acestor persoane, neavând pauze şi niciun program permisiv vieţii personale.

”Acceptarea tacită, necomunicarea şi închiderea în sine creează o pantă abruptă emoţională, care devine din ce în ce mai greu de controlat, aspectele străine precum ţara, oraşul, casa, persoanele, limba conducând alunecos persoana către o tulburare psihică. Pacienţii afectaţi de munca în străinătate resimt într-o perioadă destul de scurtă de timp oboseala profesională fizică şi psihică“, consideră dr. Andreea Nester, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului ieşean.

”Nu mai puteam suporta!“

Astfel de drame ies la iveală în fiecare an la Institutul de Psihiatrie ieşean. Sute de femei care se întorc de la muncă, din străinătate, ajung la "Socola" şi povestesc specialiştilor prin ce au fost nevoite să treacă.

”Am plecat în urmă cu peste zece ani în Italia, ca să-mi pot ajuta copiii să studieze. Am lucrat la o familie, dar era foarte rea. Nu dormeam zi şi noapte. Era foarte greu de lucrat acolo. Îmi aruncau lucrurile prin bucătărie, pe jos, îmi murdăreau baia... La un moment dat, fiul familiei la care lucram a vrut să-mi pună mâna în gât. Am plecat pentru că nu mai puteam suporta!”, a povestit una dintre paciente.

Multe ieşence merg la lucru ca "badante". "Badantele" sunt româncele care îngrijesc bătrâni şi care, pentru salarii cuprinse între 600 şi 1.200 de euro/lună, ajung să trăiască drame pe care le plătesc cu sănătatea. Una dintre aceste femei, Roxana (57 de ani), care a lucrat ca „badantă“ în oraşul Siena din Italia. ”Bătrâna mă trezea noaptea ca să mă uit cu ea pe geam. Să vedem cine trece pe stradă. Nu aveam voie să-mi încarc telefonul în casă pentru că... se consuma curent!”.

Şi ajungem la Elena, care spune că lună de lună, îşi făcea bagajele să plece acasă din Torino, unde avea grijă de o bătrână. Şi de fiecare data se gândea că este capul familiei, că are grijă de fiica şi de mama sa şi că un drum spre casă ar însemna dezastrul pentru ţoţi.

“La parter, eram eu cu cuscrele, mama lui şi mama ei, tinerii stăteau sus. Mama lui era bolnavă, trebuia să o supraveghez tot timpul. Dormeam 4 ore din 24. Am rezistat trei ani şi jumătate. Ieşeam pe după casă şi îmi venea să urlu ca lupul! De câte ori venea sfârşitul lunii, spuneam că îmi fac valiza că nu mai pot. Gandindu-mă la datorii, strâgeam din dinţi şi spuneam ”Doamne, dă-mi putere să mai rezist o lună”. Camera nu avea geam, era săpată în deal, era igrasie, acolo m-am îmbolnăvit”.

Şi tot acolo, încercând să o prindă pe femeia în vârstă, care se împiedicase, a căzut atât de rău încât şi-a fracturat două inele de la coloana vertebrală. A ajuns în cele din urmă în România mai bolnavă decât plecase şi cu probleme mult mai mari. Elena recunoaşte că se află pentru a 10-a oară la Socola. “Când spuneam că nu mai sunt eu şi o luam pe un drum, mergeam la psihiatrie. Azi, cu ajutorul medicilor care m-au tratat, sunt conştientă. Îi mulţumesc medicului că uneori mai zâmbesc”, a mai spus femeia.

Care sunt simptomele

Doctorii au precizat că cele mai multe persoane cu ”Sindromul Italia” tratate la Institutul de Psihiatrie ”Socola” Iaşi acuzau în special stări de depresie, însă este într-o creştere continuă numărul celor care se prezintă la medic cu psihoze - idei delirante de urmărire şi prejudiciu, de persecuţie sau halucinaţii auditive complexe ori halucinaţii vizuale.

De multe ori, primele simptome care apar sunt doar fizice, fără o legătură aparentă cu o tulburare psihică. Apar dureri de spate, de membre, tulburări gastrointestinale şi de somn sau modificări de apetit.

De asemenea, femeile se simt foarte obosite şi li se pare imposibil să ducă la capăt chiar şi cea mai banală activitate. Ajung să vorbească despre lipsa oricăror emoţii, despre o ”goliciune” interioară şi despre senzaţia unei apăsări permanente în piept.

Multiple efecte negative

Cifrele guvernamentale arată că românii preferă ca ţară de emigrare Italia (1.152.000), urmată de Spania (1.005.564), apoi Germania (452.718), Marea Britanie (400.000), Franţa, Canada, Statele Unite ale Americii şi Belgia.

Pe de altă parte, ponderea cea mai mare a femeilor migrante vine din mediul rural şi constituie circa 70% din totalul acestora. Potrivit medicilor ieşeni, peste hotare pleacă femeile în vârstă fertilă, aproximativ două treimi dintre acestea având vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani.

”Femeile care muncesc peste hotare sunt deosebit de vulnerabile în ceea ce priveşte protecţia socială şi asistenţa medicală în ţara-gazdă. Formalizarea relaţiilor de muncă este importantă pentru protecţia persoanei care munceşte. De altfel, pentru femeile migrante aceasta constituie o provocare, reieşind din faptul că muncesc preponderent în familii angajatoare. Doar o treime dintre femeile migrante au contract de muncă permanent sau temporar, iar datele studiilor în domeniu relevă că relaţiile contractuale sunt în corelare cu vârsta femeilor. Cu avansarea în vârstă, tot mai multe femei tind să obţină contracte de muncă, permanente sau temporare”, spune dr.Andreea Nester.

Medicul psihiatru susţine că există mai multe efecte negative ale migraţiei, nu doar afecţiunile psihice sau cele fizice. ”Printre efectele negative mai semnificative ale migraţiei ar putea fi următoarele: copii rămaşi fără îngrijire părintească şi vârstnici fără suport, destrămarea familiilor migranţilor, depopularea localităţilor rurale, sate în care au rămas preponderent bătrânii şi copiii, precum şi lipsa specialiştilor şi a forţei de muncă în anumite domenii”, a menţionat dr. Nester.

Specialiştii spun că şi foarte multe femei trecute de vârsta tinereţii aleg drumul Italiei pentru a se ocupa de bătrânii diagnosticaţi cu demenţă. Totuşi, după vârsta de 40 - 45 de ani, unele semne de îmbătrânire devin vizibile prin diminuarea performanţelor fiziologice şi apariţia bolilor degenerative. Procesul de îmbătrânire este compus din declinul natural specific fiecăruia şi acţiunea condiţiilor sociale şi profesionale, astfel masa musculară este diminuată, forţa şi amplitudinea mişcărilor sunt scăzute, sensiblitatea la frig este scăzută odată cu diminuarea ţesutului adipos, instalându-se în multe cazuri osteoporoză cu o mare tendinţă la fracturi.

”Coloana vertebrală se curbează, mişcările încetinesc, scad acuitatea vizuală şi cea auditivă, apar perturbări ale memoriei şi se diminuează precizia de efectuare a unei sarcini. În plus, femeia are o talie mai mică, ventilaţia pulmonară maximă şi capacitatea vitală sunt mai reduse, existând o diferenţă de până la 30% în ceea ce priveşte masa musculară. Cantitatea de hemoglobină este şi ea redusă cu 20%, comparativ cu aceeaşi greutate la sexul opus. Ţinând seama de aceste defavorizări structurale, greutatea maximă permisă pentru o femeie de a fi ridicată cu braţele este de aproximativ 10-15 kg, greutate care, de cele mai multe ori, se depăşeşte în cazul activităţii de badantă, de femeie care îngrijeşte un bolnav de demenţă, Alzheimer sau de altă natură”, subliniază dr.Cozmin Mihai.

Potrivit acestuia, asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare (mese regulate calitativ şi cantitativ) este absolut necesară din partea angajatorului, dat fiind faptul că persoana angajată petrece 24 de ore la locul de muncă, neavând posibilitatea să se deplaseze în afara locuinţei decât într-o pauză stabilită de angajator, de cele mai multe ori fiind cuprinsă într-un interval de o oră pe zi.

De remarcat este faptul că, în cursul anului 2016, la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi au fost internate 3.384 de femei cu depresie (5% dintre acestea fiind încadrate în ”Sindromul Italia”). Anul trecut, numărul femeilor internate cu depresie a fost de 3.177 (5% dintre acestea fiind încadrate în ”Sindromul Italia”).