Prima pagină » Social » Şapte zboruri externe şi interne întârziate sau anulate de pe Aeroportul ”Avram Iancu” din Cluj

Şapte zboruri externe şi interne întârziate sau anulate de pe Aeroportul ”Avram Iancu” din Cluj

Şapte zboruri externe şi interne operate, marţi, pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sunt afectate de ceaţă, majoritatea fiind întârziate, iar unul a fost anulat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şapte zboruri externe şi interne întârziate sau anulate de pe Aeroportul ”Avram Iancu
Vasile Magradean
31 ian. 2017, 09:02, Social

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj au declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că sunt afectate curse spre şi dinspre Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Munchen sau Zaragoza.

”Din cauza ceţii de pe aeroport sunt afectate mai multe curse aeriene. Astfel, la sosiri au întârzieri zborurile care trebuiau să sosească de la Iaşi la ora 8,25 şi de la Bucureşti la 8,30, respectiv ora 9,10, iar la plecări a fost anulat zborul care trebuia să decoleze spre Munchen la ora 6. De asemenea, tot la plecări sunt întârziate cursele care urmau să plece spre Zaragoza, la ora 6, spre Timişoara la 8,55 şi spre Bucureşti, la ora 9,35”, au spus sursele citate.

Judeţul Cluj se află, marţi dimineaţă, sub cod galben de ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m, izolat sub 50 m. Codul este valabil până la ora 10.