Sătenii de pe Valea Someşului află cum va fi primăvara cu o creangă de măr

Printre obiceiurile care se păstrează şi se transmit din generaţie în generaţie în satele din Bistriţa-Năsăud se află, alături de cele extrem de cunoscute – Sorcova, Turca şi Pluguşorul - tradiţii inedite şi unice precum Vergelul, creanga de măr, uşile deschise şi focul nestins, legatul parilor, răzămatul lemnelor sau pusul cănilor.

În satele din Bistriţa-Năsăud anul nou este considerat a fi perioada cea mai benefică pentru a afla viitorul.

Pe Valea Someşului vremea este ghicită cu calendarul de ceapă.

“Aşa aflăm cum va fi vremea în viitorul an şi se foloseşte de mult timp pentru ca oamenii să stabilească felul în care îşi organizează muncile câmpului. În seara de Anul Nou se taie o ceapă în două, alegându-se 12 foi de dimensiuni egale. Se pun pe o scândură şi se numerotează după care se pune sare în ele şi se mută într-o încăpere fără foc. A doua zi după prânz se citeşte calendarul: în foile în care sarea e topită în întregime, luna va fi ploioasă, în lunile în care se topise numai pe jumătate era ploioasă în prima jumătate sau în a doua jumătate, în funcţie de cum s-a topit sarea, iar pe file de ceapă unde sarea nu s-a topit - luna era secetoasă”, povesteşte Maria Moldovan din Rodna.

Un alt obicei, vechi de mai bine de 100 de ani este, tot pe Valea Someşului - Creanga de măr, obicei care îi ajută pe săteni să afle cum va fi primăvara.

“În ajunul Anului Nou gospodarii rup o creangă de măr şi o pun într-un vas cu apă rece. Vasul se aşează lângă fereastră, iar tradiţia spune că în cazul în care până de Bobotează înmugureşte, primăvara va fi bună pentru agricultură, dacă nu, va fi o iarnă lungă şi o primăvară ploioasă”, mai povesteşte Maria Moldovan.

Tot pe Valea Someşului, localnicii sunt atenţi în ziua de Anul Nou să nu li se stingă focul şi nici nici lumânarea, iar uşile să fie deschise “ca să poată intra norocul”.

Pentru a-şi afla ursitul, fetele din Bistriţa-Năsăud au diferite tradiţii la îndemână – legatul parilor, pusul cănilor sau vregelul, toate desfăşurându-se în Noaptea de Anul Nou.

La Rodna cea mai folosită metodă de a-ţi afla ursitul este legatul parilor, un obicei care spune că fata trebuie să se apropie de un gard de nuiele şi cu ochii închişi îşi alege un par din gard.

"După ce a pus mâna pe par, numără înapoi nouă pari şi abia atunci deschide ochii. Cum e parul, aşa va fi ursitul. Dacă e drept şi frumos, gros şi cu coajă - bărbatul va fi unul frumos, bogat şi bun. Dacă e fără coajă şi subţire, va fi sărac şi slăbuţ, iar dacă părul are cepuri e văduv cu atâţia copii câte cepuri are”, explică femeia.

Pe Valea Ţibleşului se practică obiceiului Vergelului la care participă tinerii interesaţi să-şi ghicească ursitul. Termenul vine de la vergea, o nuia magică Folosită de "Vergelatorul" sau "Goaga”, personajul care urmează să stabilească viitorul.

Tradiţia spune că în seara de Ajun lumea se adună la petrece şi se pune apă într-un ciubăr în care se aruncă obiecte, personalizându-l pe fiecare participant care vrea să îşi afle perechea: cercei, nasturi, inele. Obiectele se aruncau în ciubăr, se acopereau, iar “Goaga” învârtea obiectele şi le scotea pe rând, astfel alegându-se perechile sortite să joace şi să petreacă în seara de Anul Nou şi nu de puţine ori perechea respectivă ajungea să se şi căsătorească.

Pusul cănilor este un obicei practicat de femeile vârstnice din sat, care aşează cărbuni, bani, pieptene, flori sau alte obiecte sub o cană. Tinerii ridicau cana şi dacă sub ea găseau cărbune, ursitul era brunet, dacă erau bani, era bogat, dacă era o floare era frumos.

“Răzimatul lemnelor” este un alt obicei care, de Anul Nou, îi ajută pe sătenii de pe Valea Someşului să afle dacă în familia respectivă, în cursul anului ce vine, va avea loc un deces al vreunui membru.

“Se iau şi se reazămă bucăţi de lemne egale cu numărul membrilor din familie, în târnaţ, într-un loc ascuns. A doua zi de dimineaţă lemnul care va fi căzut e semn ca în cursul anului va muri”, spune tradiţia zonei.

În comuna Galaţii Bistritei, la miezul nopţii, fiecare gospodar face în faţa casei câte un foc şi sare peste el, după care începe petrecerea de Anul Nou împreună cu vecinii.

"Focul înseamnă purificare şi comuniune. Tot la miezul nopţii bate şi clopotul bisericii o singură dată, ca să-şi ia rămas bun de la anul care a trecut”, spune etnologul Emilia Bumb.