Prima pagină » Social » Şeful Poliţiei Rutiere Sibiu, transferat la Braşov după pensionările din timpul scandalului Godină

Şeful Poliţiei Rutiere Sibiu, transferat la Braşov după pensionările din timpul scandalului Godină

IPJ Braşov a anunţat, luni, că noul şef adjunct al instituţiei este şeful Poliţiei Rutiere Sibiu, Alin Pahonţu, împuternicit pe o perioadă de şase luni, după ce postul a rămas vacant ca urmare a pensionării lui Sorin Melinte, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful Poliţiei Rutiere Sibiu, transferat la Braşov după pensionările din timpul scandalului Godină

Decizia de numire a lui Alin Pahonţu în funcţia de şef adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov a fost făcută printr-o dispoziţie a inspectorului general al Poliţiei Române. „Începând cu data de 15 aprilie, comisar şef de poliţie Alin Pahonţu, şeful Serviciului Rutier al I.P.J. Sibiu, a fost împuternicit pe o perioadă de şase luni să îndeplinească atribuţiile funcţiei de adjunct al şefului I.P.J.Braşov“, se arată într-un comunicat de presă.

Acest post a rămas vacant de pe data de 31 martie după ce Sorin Melinte a ieşit la pensie în perioada scandalului legat de poliţistul Marian Godină, care semnalase mai multe cazuri de abuzuri venite din partea superiorilor săi.

Alin Pahonţu a fost încadrat la I.P.J. Braşov, Serviciul Rutier, în perioada 1997-2006, iar începând din anul 2006 şi până în prezent a îndeplinit funcţia de şef al Serviciului Rutier la I.PJ.Sibiu.

De asemenea, şi postul de şef al IPJ Braşov este deocamdată liber după ce şi Ioan Aron a ieşit la pensie, tot în timpul scandalului provocat de povestirile poliţistului Godină.