- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SGR, faţă în faţă cu sistemele de garanţie-returnare europene. Similarităţi, diferenţe şi provocări (Irlanda şi Slovacia vs. România) - Advertorial
- În acest moment, românii returnează, zilnic, o cantitate de ambalaje SGR egală cu cea pe care o consumă irlandezii (5 milioane de ambalaje SGR);
- În primele două luni de implementare sistemul de garanţie-returnare din Irlanda a colectat 21 de milioane de ambalaje.
- Piaţa ambalajelor acoperite de sistemul de garanţie-returnare din Irlanda (PET şi doze) este estimată la 1,9 miliarde de unităţi, anual. De 3,5 ori mai mică decât cea din România, care include şi ambalaje de sticlă.
- Slovacia, care a implementat un sistem de garanţie-returnare în ianuarie 2022, a ajuns la o rată de colectare prin sistemul de garanţie-returnare de 71% după primul an, depăşind ţinta stabilită la nivel naţional, de 60%.
- În al doilea an de funcţionare, Slovacia şi-a depăşit din nou obiectivul, ajungând la o rată de colectare de 92%, comparativ cu 80%, cât era stabilită ţinta.
- În doar doi ani de funcţionare, sistemul slovac de garanţie-returnare a reuşit depăşirea obiectivelor europene de colectare pentru următorii şase ani (77% până în 2025, 90% până în 2029).
- Implementarea sistemului de garanţie-returnare în alte ţări nu a fost lipsită de provocări. Analizând experienţa altor ţări, în primele luni de funcţionare Sistemul Garanţie - Returnare nu a fost perfect, ci perfectibil.
- Experienţa altor state care au implementat un astfel de mecanism ne arată rezultate similare în primele luni de funcţionare şi aceeaşi evoluţie graduală a programului. Însă toate statele care au adoptat mecanismul garanţie-returnare au ajuns la o rată de colectare de 80-90% după 2-3 ani de funcţionare a sistemului.
SGR, faţă în faţă cu sistemele de garanţie-returnare europene. Similarităţi, diferenţe şi provocări (Irlanda şi Slovacia vs. România)
În România, Sistemul de Garanţie-Returnare funcţionează de 5 luni de zile (decembrie 2023 – aprilie 2024). Perioadă în care s-au pus pe piaţă aproximativ 1,5 miliarde de ambalaje SGR şi au fost returnate aproximativ 250 de milioane de ambalaje (150 de milioane de ambalaje SGR – estimat pentru luna aprilie 2024). Ceea ce înseamnă, pentru România, o rată de colectare de aproape 16%, după 5 luni de funcţionare a SGR.
O delegaţie a Asociaţiei Sistemelor de Garanţie-Returnare din Europa (DRS – The Association of Deposit and Return Systems) a organizat o vizită de lucru în România, la finalul lunii aprilie, gazdă a acestui eveniment fiind administratorul SGR din România, compania RetuRO. Reprezentanţi din ţări precum Danemarca, Letonia, Ţările de Jos, Austria, Ungaria, Malta, Irlanda şi Slovacia au făcut schimb de experienţă, au discutat bune practici şi au prezentat strategii de implementare pentru a aduce îmbunătăţiri sistemelor de garanţie-returnare la nivel european. Cu toate că specificul naţional le conferă o anumită unicitate, toate sistemele de garanţie şi returnare au întâmpinat provocări în etapa iniţială a implementării.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Irlanda a lansat sistemul de garanţie-returnare (DRS) la începutul lunii februarie, anul acesta. Sistemul irlandez include doar ambalajele de plastic şi dozele de aluminiu, pentru care consumatorii plătesc o garanţie de 15 eurocenţi (0,75 lei) pentru recipientele între 150 ml şi 500 ml şi 25 eurocenţi (1,25 lei) pentru recipientele între 500 ml şi 3 litri.
În prima lună de funcţionare, irlandezii au returnat două milioane de ambalaje, dar după cea de-a doua lună au ajuns la 21 de milioane de ambalaje. La boom-ul din luna martie a contribuit şi sărbătoarea naţională de St. Patrick, când s-au returnat 2,2 milioane de ambalaje într-un singur week-end. Dar şi perioada de tranziţie, care a fost de doar 6 săptămâni pentru producători (până pe 15 martie 2024) şi de 4 luni pentru retaileri (epuizarea stocurilor până la 31 mai 2024).
Practic, de la 1 iunie 2024, pe piaţa din Irlanda vor exista doar ambalaje cu garanţie. În România, perioada de epuizare a stocurilor de produse în ambalaje SGR din magazine se poate prelungi de la 7 luni (30 iunie 2024, cât este în prezent) până la 13 luni (31 decembrie 2024 – proiect de HG în dezbatere).
„O perioadă de tranziţie lungă creşte riscul de fraudă. Este motivul pentru care în Irlanda am luat decizia de a avea aceste perioade scurte de tranziţie pentru producători şi de epuizare a stocurilor pentru retaileri. Aproximativ 80% dintre producătorii irlandezi folosesc coduri de bare internaţionale. Re-turn (administratorul DRS Irlanda) le-a cerut producătorilor să treacă la coduri de bare naţionale pentru Irlanda, lucru pe care majoritatea l-au făcut. Totuşi, aproximativ 10% au declarat că doresc să continue să utilizeze coduri de bare internaţionale, ceea ce prezintă un risc de fraudă pentru produsele care vin din Irlanda de Nord, care nu face parte din sistemul de garanţie-returnare. Re-turn a decis să perceapă o taxă producătorilor "pentru a reduce impactul fraudei", pe perioada în care se epuizează stocurile vechi în timpul perioadei de tranziţie”, a declarat Ciaran Foley, CEO al Re-turn, compania care administrează DRS Irlanda.
În Irlanda, magazinele cu suprafaţă de vânzare sub 250 de metri pătraţi pot face excepţie de la organizarea punctelor de returnare. Dar peste 90% dintre comercianţi, chiar şi multe magazine mici, s-au înscris deja în sistem şi primesc ambalaje returnate de la consumatori. Operatorii HoReCa pot opta să nu participe la sistem, deoarece majoritatea ambalajelor sunt achiziţionate pentru consum în incinta localului. Au existat, însă, reclamaţii că unii operatori HoReCa (restaurante, pub-uri, hoteluri) percep clienţilor garanţia pe ambalaje, dar nu le dau şi ambalajul pentru a-l putea returna şi recupera, apoi, garanţia plătită.
În cele 3 luni de funcţionare sistemul de garanţie-returnare irlandez s-a confruntat cu mai multe provocări: consumatori care întâmpinau dificultăţi în utilizarea automatelor pentru returnarea ambalajelor, RVM-uri care nu funcţionau sau erau pline, nu printau vouchere din lipsă de hârtie, automate inaccesibile persoanelor în scaune rulante, drumurile lungi până la automate sau lipsa lor din zonele rurale. Cu toate acestea, mulţi irlanezi văd avantajele sistemului ca fiind mai importante decât dezavantajele.
În prezent, există peste 2.200 de RVM-uri în Irlanda şi peste 150 de puncte de returnare manuală, în aproximativ 1400 de locaţii de returnare.
Slovacia a introdus un sistem de garanţie-returnare (DRS) începând cu 1 ianuarie 2022 pentru ambalaje PET şi doze metalice. Încă din primul an, ţinta de 60% a fost depăşită, Slovacia ajungând la un procent de colectare a a ambalajelor DRS de 71%. În al doilea an de funcţionare, sistemul de garanţie-returnare atinge o rată de colectare de 92%, comparativ cu o ţintă stabilită la 80%. Practic, în doar doi ani, sistemul DRS slovac a depăşit obiectivele europene de colectare pentru următorii şase ani, dar şi îmbunătăţirea calităţii colectării separate a deşeurilor. 70% din plasticul recuperat a fost utilizat pentru fabricarea de noi ambalaje.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO