Şofer al ambasadei Coreei de Nord, jefuit la Moscova de 10.000 de dolari
Un şofer al ambasadei Coreei de Nord a fost jefuit de 10.000 de dolari la Moscova, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al poliţiei capitalei Rusiei, Anatoli Lastoveţki, citat de Itar-Tass, în pagina electronică.
Infracţiunea a fost comisă miercuri, în jurul orei locale 10.40 (09.40 ora României). "Doi hoţi neidentificaţi l-au atacat pe şoferul maşinii serviciului diplomatic şi i-au furat geanta cu bani, după care au fugit cu o maşină Renault neagră, fără numere de înmatriculare", a declarat ofiţerul citat.
Poliţia a luat toate măsurile pentru a-i găsi şi aresta pe infractori.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO