Prima pagină » Social » Două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite decedate în locuinţă

Două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite decedate în locuinţă

Două persoane, mamă şi fiu, din comuna Sprâncenata, judeţul Olt, au fost găsite decedate, sâmbătă seara, în locuinţă, poliţiştii efectuând cercetări, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite decedate în locuinţă
Ionut Jifcu
11 feb. 2017, 20:16, Social

Reprezentanţii Poliţiei Olt au declarat, sâmbătă seara, corespondentului MEDIAFAX că, din primele cercetări, se pare că este vorba despre o moarte prin asfixiere, fiind luate în calcul scăpări de gaze de la o butelie.

Potrivit sursei citate, cel care i-a găsit pe cei doi este un vecin al familiei, care a alertat autorităţile.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii sunt încă la faţa locului şi fac cercetări cu privire la împrejurările în care au murit cei doi .