- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (23.03.2018, 08:01)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Starea DRUMURILOR | Trafic oprit pe o porţiune din DN 1, cozi dinspre Sinaia/ Patru drumuri naţionale, ÎNCHISE din cauza viscolului/ Circulaţia a fost reluată pe Autostrada Soarelui, pe ambele sensuri/ Restricţii de tonaj
Vineri, începând cu ora 7:30, a fost închisă circulaţia rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe A2, pe ambele sensuri de mers, între Bucureşti şi Drajna, km 12+000 – km 105+500, din cauza viscolului puternic şi a vizibilităţii reduse, anunţă CNAIR. Administratorii drumurilor au închis DN 23B, între Măicăneşti şi Ciorăşti, judeţul Vrancea, din cauza viscolului puternic şi a vizibilităţii reduse. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a instituit restricţie de tonaj pentru maşinile mai mari de 7,5 tone pe DN 13A, între Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, dar şi în Buzău şi Harghita, din cauza ninsorii.
Urmărește
5176 afișări
Starea DRUMURILOR | Restricţie de tonaj pe DN 13A, între Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc din cauza ninsorii
UPDATE 20.56 Circulaţia rutieră mai este oprită pe patru drumuri naţionale
Traficul rutier mai este oprit, vineri seară, pe patru drumuri naţionale, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Astfel, circulaţia rutieră este în continuare oprită pe patru drumuri naţionale, respectiv DN 1D Albeşti Paleologu (judeţul Prahova) - Urziceni (judeţul Ialomiţa); DN 2C Padina - Slobozia (judeţul Ialomiţa); DN 22 Râmnicu - Sărat (judeţul Buzău) - Brăila (judeţul Brăila) şi DN 23B Măicăneşti - Ciorăşti (judeţul Vrancea).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Totodată, şase drumuri naţionale sunt restricţionate. Au fost instituite restricţii pentru pentru circulaţia autoturismelor cu MMA>3.5 tone: DN 2B Buzău – Brăila, dar şi pentru circulaţia autoturismelor cu MMA>7.5 tone: DN 2C Costeşti – Padina; DN 2F Vaslui – Dragomireşti, DN 22 Smârdan – Măcin, DN 24 Schitu Duca – Bucium şi DN 28, pe tronsoanele Casa de Apă – Târgu Frumos şi Cozia – Răducăneni.
Şi Bara Sulina şi Portul Midia rămân în continuare închise, din cauza vântului puternic.
În ceea ce priveşte traficul aerian, 14 curse sunt anulate, respectiv Bucureşti – Treviso, Bucureşti – Istanbul, Bucureşti – Stockholm, Bucureşti – Chişinău, Bucureşti – Tisa şi Bucureşti – Timişoara (tur - retur), respectiv Bucureşti – Cluj-Napoca şi Craiova – Tel Aviv (tur).
UPDATE 17.09 Circulaţia a fost reluată pe Autostrada Soarelui, pe ambele sensuri de mers
Traficul rutier a fost reluat, vineri, la ora 17.00, pe Autostrada 2 Bucureşti - Constanţa, pe ambele sensuri de mers, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Circulaţia rutieră este însă în continuare oprită pe şase drumuri naţionale, respectiv DN 2A între Slobozia şi Urziceni (judeţul Ialomiţa), DN 2C între Costeşti (judeţul Buzău) şi Slobozia (judeţul Ialomiţa), DN 21A între Bărăganu şi Ţăndărei (judeţul Ialomiţa), DN 22 între Râmnicu - Sărat (judeţul Buzău) şi Brăila (judeţul Brăila), DN 22D Măcin - Mircea Vodă (judeţul Tulcea) şi DN 23B, între Măicăneşti şi Ciorăşti (judeţul Vrancea).
Totodată, opt drumuri naţionale sunt restricţionate.Au fost instituite restricţii pentru circulaţia autoturismelor cu MMA>3.5 tone: DN3 Islaz – Lehliu Gară; DN 2A, pe tronsoanele Slobozia – Giurgeni şi Urziceni – Malu şi DN 2B Buzău – Brăila şi pentru circulaţia autoturismelor cu MMA>7.5 tone: DN1 Nistoreşti – Braşov; DN1D Albeşti Paleologu – Urziceni; DN 2F Vaslui – Dragomireşti; DN3 pe tronsoanele Brăneşti – Islaz şi Lehliu Gară – Cuza-Vodă; DN3A Lehliu-Gară – Drajna şi DN 24 Iaşi – Bucium.
Şi Bara Sulina şi Portul Midia rămân în continuare închise, din cauza vântului puternic.
În ceea ce priveşte traficul aerian, 14 curse sunt anulate, respectiv Bucureşti – Treviso, Bucureşti – Istanbul, Bucureşti – Stockholm, Bucureşti – Chişinău, Bucureşti – Tisa şi Bucureşti – Timişoara (tur - retur), respectiv Bucureşti – Cluj-Napoca şi Craiova – Tel Aviv (tur).
UPDATE 16.07 Microbuz cu 18 persoane la bord, înzăpezit pe un drum închis traficului din Ialomiţa
Un microbuz cu 18 persoane la bord a rămas înzăpezit pe un drum închis traficului din judeţul Ialomiţa, la faţa locului fiind trimişi să intervină pompierii Serviciului Voluntar din Milozeşti.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, microbuzul mergea dinspre Constanţa către Buzău şi a rămas blocat între localităţile Nicoleşti şi Tovărăşia.
Drumul respectiv a fost închis traficului, tocmai din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi nu se ştie deocamdată cum a ajuns microbuzul acolo.
În ajutorul oamenilor intervine SVSU din cadrul Primăriei Milozeşti.
"În microbuz nu sunt copii şi nici nu sunt persoane cu probleme medicale. Aceştia vor fi opriţi şi cazaţi la şcoala din Tovărăşia", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, Lăcrămioara Chirea.
UPDATE 15.33 Traficul rutier este oprit pe Autostrada Soarelui şi opt drumuri naţionale din cauza viscolului
Traficul rutier este închis în continuare pe ambele sensuri de mers ale tronsonului Bucureşti – Drajna al Autostrăzii Soarelui precum şi pe opt drumuri naţionale, din cauza viscolului şi a ninsorii, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române
Astfel, circulaţia rutieră este oprită pe DN 2A între Slobozia şi Urziceni (judeţul Ialomiţa); DN 2C între Costeşti (judeţul Buzău) şi Slobozia (judeţul Ialomiţa); DN 2N între Bogza şi Dumbrăveni (judeţul Vrancea); DN 3 între Lehliu Gară şi Cuza-Vodă (judeţul Călăraşi); DN 4 între Bucureşti şi Olteniţa (judeţul Călăraşi); DN 21A între Bărăganu şi Ţăndărei (judeţul Ialomiţa); DN 22 între Râmnicu - Sărat (judeţul Buzău) şi Brăila (judeţul Brăila) şi DN 23B, între Măicăneşti şi Ciorăşti (judeţul Vrancea).
Totodată, opt drumuri naţionale sunt restricţionate. A fost impusă o restricţie pentru circulaţia autoturismelor cu MMA>3.5 tone: DN3 Islaz – Lehliu Gară; DN 2A, pe tronsoanele Slobozia – Giurgeni şi Urziceni – Malu şi DN 2B Buzău – Brăila şi o restricţie pentru circulaţia autoturismelor cu MMA>7.5 tone: DN1 Nistoreşti – Braşov; DN 2F Vaslui – Dragomireşti; DN3 Brăneşti – Islaz, DN3A Lehliu-Gară – Drajna şi DN 24 Iaşi – Bucium.
Şi Bara Sulina şi Portul Midia au fost închise, din cauza vântului puternic.
În ceea ce priveşte traficul aerian, 14 curse sunt anulate, respectiv Bucureşti – Treviso, Bucureşti – Istanbul, B
Situaţia drumurilor la ora 12.00
Traficul rutier este oprit pe Autostrada Soarelui şi patru drumuri naţionale din cauza viscolului
Traficul rutier este închis în continuare pe ambele sensuri de mers ale tronsonului Bucureşti – Drajna al Autostrăzii Soarelui precum şi pe patru drumuri naţionale, din cauza viscolului şi a ninsorii, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Astfel, circulaţia rutieră este oprită pe DN 23B, între localităţile Măicăneşti şi Ciorăşti (judeţul Vrancea), DN 2C între localităţile Costeşti (judeţul Buzău) şi Amara (judeţul Ialomiţa), DN22 Râmnicu – Sărat (judeţul Buzău) şi Brăila şi DN21A, între localităţile Bărăganu şi Ţăndărei (judeţul Ialomiţa).
Totodată, nouă drumuri naţionale sunt restricţionate. A fost impusă o restricţie pentru circulaţia autoturismelor cu MMA>3.5 tone, pe DN2A, între Slobozia şi Urziceni, dar şi o restricţie pe DN1A, între Dârste şi Cheia, DN 10, între Buzău şi Covasna, DN 2F, între Vaslui şi Dragomireşti, pe DN 13A, între Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, DN 13B, între Praid şi Gheorgheni, DN1B, între localităţile Buzău şi Mizil, DN3, între Ştefăneşti şi Cuza-Vodă (intersecţie cu DN31) şi DN3A, între Lehliu-Gară şi Drajna, pentru circulaţia autoturismelor cu MMA>7.5 tone, din cauza ninsorii abundente.
Şi Bara Sulina şi Portul Midia au fost închise, din cauza vântului puternic.
În ceea ce priveşte traficul aerian, se circulă cu întârzieri, în condiţii de iarnă. Momentan o cursă este anulată Wizz Air Bucureşti - Trevizo.
UPDATE 11.00
Cozi dinspre Sinaia spre Bucureşti după ce un TIR a derapat pe Posada
Cozi de maşini s-au format pe DN1, dinspre Sinaia spre Bucureşti, după ce un TIR a derapat pe Posada. Din cauza zăpezii, s-a impus instituirea unor restricţii pentru TIR-uri.
Traficul este îngreunat, vineri, pe DN1, la Sinaia, fiind înregistrate cozi pe sensul spre Bucureşti după ce un TIR a derapat pe Posada.
”A derapat un TIR. Acum se circulă. Am vorbit şi cu cei de la Poliţie să-i verifice pe cei care nu au anvelope de iarnă”, a declarat prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea.
Un killometru a fost parcurs de şoferi în 40 minute.
Potrivit prefectului din Prahova, din cauza zăpezii s-au impus restricţii. Astfel, TIR-urile care merg spre Braşov, pe DN1, sunt oprite la Nistoreşti, iar pe DN 1A este restricţie de tonaj, respectiv nu trec cele care au peste 7,5 tone.
UPDARE 10.00
Trafic oprit pe sensul Braşov-Bucureşti al DN1 după un carambol cu 7 maşini şi o ambulanţă SMURD
Traficul rutier pe sensul Braşov-Bucureşti al DN1 este oprit la kilometrul 74, în localitatea Lilieşti din judeţul Prahova, după un carambol în care au fost implicate şapte maşini şi o ambulanţă SMURD, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
"Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1, la kilometrul 74, în localitatea Lilieşti, judeţul Prahova, a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate 7 autoturisme şi o ambulanţă SMURD", potrivit unui comunicat de presă al Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, remis vineri MEDIAFAX.
Nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale, iar sensul Braşov-Bucureşti este oprit.
Cauzele producerii au fost nepăstrarea distanţei de siguranţă şi starea carosabilului acoperit cu zăpadă, unde s-a format un carambol prin coliziunea faţă-spate.
De asemenea, tot pe DN1, la kilometrul 76, în aceeaşi localitate, a avut loc un al doilea accident rutier, în care au fost implicate două autocamioane. Cauza producerii a fost neadaptarea vitezei la condiţiile de iarnă. Nu au fost înregistrate victime.
Drum naţional din judeţul Vrancea, închis din cauza viscolului
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că începând cu ora 8.30 se închide circulaţia rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 23B, între Măicăneşti şi Ciorăşti, din cauza viscolului puternic la sol şi a vizibilităţii reduse.
Totodată, restricţii de tonaj au fost instituite pe patru drumuri naţionale, respectiv DN 13B, între Praid şi Gheorghieni, judeţul Harghita, pe DN 22, între Râmnicu Sărat şi Balta Albă, judeţul Buzău, pe DN 13A, între Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, şi pe DN 2F, între Vladia şi Vaslui, judeţul Vaslui.
Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., începând cu ora 7.00, pe DN 13A, între Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, km 83+000 – km 127+500, a fost instituită restricţia de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Măsura a fost luată din cauza ninsorii şi a viscolului puternic care determină vizibilitate redusă.
Restricţii de tonaj pe alte două drumuri naţionale din Buzău şi Harghita
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a instituit restricţie de tonaj pentru maşinile mai mari de 7,5 tone şi pe DN 13B, între între Praid şi Gheorghieni, din cauza ninsorii, iar pe DN 22, judeţul Buzău, restricţia este pentru maşinile mai mari de 3,5 tone.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a instituit restricţie de tonaj pentru maşinile mai mari de 7,5 tone pe DN 13B, între Praid şi Gheorghieni, judeţul Harghita, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului care determină vizibilitate redusă.
De asemenea, pe DN 22, între Râmnicu Sărat şi Balta Albă, judeţul Buzău, începând cu ora 8.30 a fost instituită restricţia de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Iniţial, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere instituise restricţie de tonaj pentru maşinile mai mari de 7,5 tone pe DN 13A, între Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, din cauza ninsorii şi a viscolului puternic care determină vizibilitate redusă.
CNAIR: Circulaţia rutieră pe A2 este închisă pe ambele sensuri de mers între Bucureşti şi Drajna
Vineri, începând cu ora 7:30, a fost închisă circulaţia rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe A2, pe ambele sensuri de mers, între Bucureşti şi Drajna, km 12+000 – km 105+500, din cauza viscolului puternic şi a vizibilităţii reduse, anunţă CNAIR.
Totodată, în judeţul Vâlcea, DN7 este blocat între Goleşti şi limita cu judeţul Argeş, după ce mai multe tiruri au rămas înzăpezite, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.
Alte două drumuri naţionale sunt restricţionate. Astfel, a fost impusă o restricţie pe DN 13A, între Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, pentru circulaţia autoturismelor cu MMA>7,5 t, din cauza ninsorii abundente şi o restricţie de tonaj (7,5 tone) pe DN 7, între Goleşti şi limita cu judeţul Argeş (în judeţul Vâlcea).
În ceea ce priveşte traficul feroviar, 25 de trenuri au fost anulate, pe rutele Piteşti – Piatra Olt, Craiova – Sibiu, Craiova – Băileşti, Alexandria – Roşiori Nord, Caracal – Corabia, Piatra Olt – Caracal, Piatra Olt – Slatina, Lotru – Piatra Olt, Roşiori Nord – Turnu Măgurele, Bucureşti – Constanţa şi pe ruta Bucureşti – Tulcea.
Şi Bara Sulina a fost închisă, din cauza vântului puternic.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe