Andrei Tinu va fi operat luni şi într-o zi, două poate pleca acasă

Publicat: 12 12. 2011, 08:46
Actualizat: 07 11. 2012, 03:59

„Suntem foarte mulţumiţi de evoluţia stării pacientului Andrei Tinu. Este foarte bine. Azi va fi operat pentru a închide inciziile de decompresiune practicate de urgenţă. Apoi, într-o zi, două va putea pleca acasă”, a mai spus profesorul Ioan Lascăr.

Acesta a precizat că Andrei Tinu (26 d eani) va fi acasă cel târziu miercuri. „Cred că pacientul va pleca cel mai târziu miercuri”, a spus profesorul Lascăr.

Andrei Iucinu Tinu, fiul ziaristului Dumitru Tinu a fost internat de urgenţă în 26 octombrie, la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce a fost muşcat de viperă.

El a fost operat atunci, după ce starea lui s-a agravat.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, declara că hematomul suferit la o mână s-a extins înspre umăr, astfel că a fost necesară o intervenţie de decompresie pentru degajarea veninului.

„A doua operaţie vizează închiderea antebraţului şi a braţului. Dar acest lucru va putea fi realizat în funcţie de evoluţia locală. De fapt, evoluţia locală va dicta momentul doi al operaţiei”, spunea la acea vreme şeful Clinicii de chiurgie plastică.