Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă”, în urmă cu peste cinci luni, la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”, unde funcţionează un centru de excelenţă în tratarea leucemiilor şi a altor tipuri de cancer din România, a avut loc primul transplant de celule stem unui bebeluş de doar şapte luni, premiera constând în vârsta precoce a pacientului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
”Gemenii Robert şi Bogdan s-au născut în luna martie 2014, aparent perfect sănătoşi. La câteva luni, ambii băieţi au început să se simtă rău. Iniţial, părinţii au crezut că este vorba despre o boală a copilăriei, dar, pentru că starea lor nu se îmbunătăţea, s-au dus cu ei la Spitalul de Copii din Timişoara. Aici medicii au constatat că sistemul lor imunitar era aproape de zero din cauza unei boli genetice, extrem de grave: amândoi sufereau de cea mai severă formă de imunodeficienţă congenitală”, se arată în comunicat.
Medicii au decis că gemenii au nevoie de un transplant de celule stem în două-trei luni, altfel nu există şanse de supravieţuire.
„Medicii mi-au spus de la început că şansele de supravieţuire sunt minime. Transplantul s-a putut face la Spitalul de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu», acolo unde mă internasem cu cei mici. Existau camere sterile, aşa că riscul de infecţii era redus. Transplantul s-a făcut de la un donator german, pentru că fratele mai mare al gemenilor, în vârstă de şase ani, nu era compatibil”, a povestit mama copiilor.
Bogdan, unul dintre gemeni, a pierdut lupta cu viaţa la două luni după transplant, însă Robert, fratele său, a fost mai puternic şi la mai bine de cinci luni de la transplant, împreună cu părinţii şi fratele mai mare, se bucură acum de viaţă.
”Spre deosebire de ceilalţi copii de vârsta lui, momentan, Robert nu poate ieşi la joacă în parc şi nu îi sunt permise vizitele persoanelor din afară. Cu toate acestea, este un copil foarte activ şi vessel”, se mai arată în comunicat.