Trafic blocat pe DN 7, în staţiunea Călimăneşti, după ce două maşini s-au lovit frontal
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, inspectorul Gabriel Popescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că accidentul s-a produs, pe Drumul Naţional 7, la kilometrul 201+950 metri, în staţiunea Călimăneşti, traficul rutier fiind blocat total.
„Conducătorul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, care circula pe direcţia Râmnicu Vâlcea-Sibiu, a intrat într-o depăşire neregulamentară într-o curbă, moment în care a pierdut controlul, a intrat pe contrasens şi s-a lovit frontal cu un alt autoturism. Traficul rutier este blocat total”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, inspectorul Gabriel Popescu.
În urma accidentului, şoferul care circula regulamentar a fost rănit uşor, fiind transportat la Spitalul din Brezoi.
Mai multe echipaje de poliţie au ajuns în zonă pentru a decongestiona traficul, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.