Prima pagină » Social » Trafic intens pe DN 1 – Valea Prahovei: Coloane de maşini ambele sensuri

Trafic intens pe DN 1 – Valea Prahovei: Coloane de maşini ambele sensuri

Traficul se desfăşoară cu dificultate, vineri seara, pe Drumul Naţional 1 – Valea Prahovei, existând coloane de maşini pe ambele sensuri, potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Trafic intens pe DN 1 – Valea Prahovei: Coloane de maşini ambele sensuri

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, vineri seara, traficul rutier este intens pe DN1, pe Valea Prahovei, în ambele sensuri.

Astfel, pe sensul de mers către Braşov există coloane de autovehicule la intrarea în Comarnic dinspre Ploieşti şi între Sinaia şi Buşteni. În sens invers, autovehiculele rulează cu viteză redusă între Predeal şi Buşteni.

Poliţiştii le reamintesc şoferilor care circulă pe relaţia Braşov – Ploieşti că pot folosi ruta alternativă Ploieşti – Cheia – Săcele, rută pe care, până în acest moment, nu au apărut probleme de trafic.