12:05, 11 Mart. 2025
Mai multe ambulanţe, echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum şi poliţişti rutieri au fost mobilizate pe DN 66, în Drăguţeşti, după ce un autocar care transporta muncitori s-a răsturnat.
„Accidentul rutier a avut loc în satu laşi, în comuna Drăguţeşti. Un autobuz s-a răsturnat. Din primele informaţii sunt trei victime. Autocarul cu muncitori se deplasa către Fărcăşeşti. Până acum, trei victime au fost preluate de SAJ cu leziuni uşoare”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
În zona producerii accidentului ninge de câteva ore, zona fiind sub atenţionare cod portocaliu de ninsori şi viscol.