„Copilul este stabil şi continuă tratamentul pentru bronhopneumonie pe care a făcut-o după ce a aspirat un lichid din fântână. Este pe secţia de Pediatrie şi stă împreună cu mama lui. Sperăm să putem săptămâna viitoare să îl externăm. Cert este că săptămâna aceasta nu se va putea întămpla lucrul acesta deoarece mai are nevoie de monitorizare şi tratament”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al spitalului „Grigore Alexandrescu” din Capitală.
Până, marţi, băieţelul a fost ţinut pe secţia de Terapie Intensivă, unde a fost intubat şi ventilat, starea lui evoluând de la o zi la alta.
Minorul a stat, în urmă cu mai bine de o săptămână, peste 10 ore pe jumătate în apă, într-o fântână, la peste 16 metri adâncime, fiind scos de pompieri cu ajutorul unor tije.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede a deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, iar mama şi bunica micuţului au fost deja audiate.
Citeşte şi: România a fost premiată pentru proiectele de educaţie financiară destinate copiilor şi tinerilor
Citeşte şi: A treia cercetare disciplinară în cazul procurorului Mircea Negulescu, pentru comportament inadecvat
Citeşte şi: Cel puţin 75 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc cu 9 etaje, din Petrila, unde a izbucnit un incendiu
Citeşte şi: VIDEO cu impact emoţional. ANCHETĂ la o şcoală din Iaşi, după ce o învăţătoare a fost filmată când BĂTEA elevii
Citeşte şi: Şerban Nicolae, în CONTRADICŢIE cu liderul de partid Liviu Dragnea pe tema graţierii: Nu totul este o chestie militărească pe bază de ordin, pe bază de comandă unică