Un copil a fost împuşcat în cap cu o armă de vănătoare de către un coleg
Un copil în vârstă de 12 ani din Braşov a murit, luni seară, după ce a fost împuşcat în cap cu o armă de vânătoare de către un alt copil, după ce au primit arma de la mama unuia dintre ei pentru a se juca pe un câmp.

Un copil a fost împuşcat în cap cu o armă de vănătoare de către un coleg (Imagine: Diana Iurkiewicz/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, comisar şef Liviu Naghi, o femeie în vârstă de 38 de ani transporta în autoturismul său o armă de vânătoare deţinută legal de soţul acesteia, ea deplasându-se pe drumul dintre localităţile Paloş şi Beia, judeţul Braşov, împreună cu fiul său şi cu un prieten al acestuia, ambii în vârstă de 12 ani.
În dreptul unui câmp, femeia a oprit maşina şi le-a dat copiilor arma de vânătoare, cu glonţ pe ţeavă, pentru a trage în nişte sticle.
"Femeia le-a dat arma copiilor, fără drept, iar aceştia au pus două sticle ca ţintă. Unul dintre minori a tras un foc, apoi a înmânat arma celuilalt minor. Copilul a luat arma, însă aceasta s-a descărcat, iar glonţul a trecut prin capul prietenului său", a spus Naghi.
Copilul împuşcat a murit pe loc.
Femeia este cea care a anunţat Poliţia, luni seară, în jurul orei 19.00. Ea va fi cercetată penal pentru infracţiuni privind regimul armelor şi muniţiilor, iar fiul său, care a produs accidentul, împuşcându-şi prietenul, va fi cercetat pentru omor din culpă, însă fără tragere la răspundere, având vârsta sub 14 ani.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

