Un preot care s-a urcat băut la volan a omorât un om şi a fugit de la locul accidentului

Publicat: 13 11. 2017, 11:10
Actualizat: 30 03. 2019, 23:08

Purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că accidentul s-a produs duminică seara, în comuna Schela.

Poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 49 de ani din localitatea Schela, în timp ce se deplasa pe Drumul Judeţean 251K, a fost accidentat mortal de un autoturism, iar şoferul a fugit de la locul accidentului.

Acesta a fost găsit mai târziu de poliţist şi a fost reţinut.

”Poliţiştii au stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat Gabriela Costin.

Deşi informaţia nu este confirmată în mod oficial, martorii spun că la volan se afla preotul din localitatea Negrea. Se pare că acesta a intrat cu maşina într-un şanţ şi apoi a mers câţiva kilometri pe câmp.

Pe parcursul zilei, şoferul va fi dus în faţa judecătorului cu propunerea de arestare preventivă.