Urme de radioactivitate, detectate în Europa, ce ar proveni din Rusia sau Kazakhstan/ CNCAN, despre norul radioactiv: Nu există niciun pericol

Publicat: 10 11. 2017, 12:47
Actualizat: 22 07. 2021, 05:42

În urma posibilului accident nuclear a fost provocat un nor radioactiv. Accidentul a avut loc cel mai probabil deasupra fluviului Volga şi munţilor Urali, în ultima săptămână a lui septembrie.

Particule de ruthenium-106 au fost detectate în mai multe state, dar concentraţia acestora nu este dăunătoare sănătăţii umane.

Jean-Marc Peres, directorul Insititutului francez pentru radioprotecţie şi siguranţă nucleară (IRSN): ”Autorităţile ruse au transmis că nu ar avea cunoştinţă că un asemenea accident a avut loc pe teritoriul lor”.

Biroul federal german pentru protecţie împotriva radiaţiilor a transmis că este exclusă varianta unui accident produs la o centrală nucleară din cauza tipului de particule detectate.

”Ruthenium-106 este folosit ca o sursă de radiaţie în terapia pentru cancer pentru tratamentul tumorilor oculare. Ruthenium se poate produce de asemenea în timpul reprocesării elementelor de combustibil nuclear”, a anunţat Biroul federal german pentru protecţie împotriva radiaţiilor

Dacă s-a fi produs în Franţa, acest incident ar fi dus la evacuarea persoanelor şi adăpostirea acestora la câţiva kilometri de locul unde s-a produs accidentul, confirm IRSN.

CNCAN, despre norul radioactiv: Nu există niciun pericol pentru sănătatea oamenilor sau pentru mediu

Norul radioactiv care s-a răspândit în Europa în septembrie şi octombrie şi care ar proveni din Rusia sau Kazakhstan nu prezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor sau pentru mediu, nivelul radiaţiilor încadrându-se în limitele anuale, anunţă CNCAN.

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) spune că a luat la cunoştinţă, prin intermediul serviciilor specializate ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) de la Viena, de posibilitatea prezenţei unor radionuclizi artificiali (ruteniu), deasupra teritoriului României şi a luat măsuri din luna septembrie, monitorizând situaţia prin intermediul rapoartelor zilnice.

„S-au constatat concentraţii la nivelul radioactivităţii naturale a mediului, precum şi deplasarea poluanţilor prin măsurarea concentraţiilor diferite în zona judeţelor Constanţa, Ilfov – Bucureşti, Giurgiu – Alexandria. La ora emiterii comunicatului, nivelul radiaţiilor măsurate de către RNSRM, precum şi de către Compartimentul Urgenţe Nucleare şi Radiologice din cadrul CNCAN, se încadrează în limitele anuale a radioactivităţii mediului natural, în medie de 10 ori mai mici decât nivelul de atenţionare”, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), postat pe site-ul instituţiei.

CNCAN precizează că nu există niciun pericol pentru sănătatea oamenilor sau pentru mediu.

Conform autorităţilor franceze care se ocupă de radioprotecţie şi siguranţă nucleară, un nor radioactiv s-a răspândit în Europa în septembrie şi octombrie şi ar proveni din Rusia sau Kazakhstan, informează The Independent. În urma posibilului accident nuclear a fost provocat un nor radioactiv. Accidentul a avut loc cel mai probabil deasupra fluviului Volga şi munţilor Urali, în ultima săptămână a lui septembrie. Particule de ruthenium-106 au fost detectate în mai multe state, dar concentraţia acestora nu este dăunătoare sănătăţii umane.

Jean-Marc Peres, directorul Insititutului francez pentru radioprotecţie şi siguranţă nucleară (IRSN): ”Autorităţile ruse au transmis că nu ar avea cunoştinţă că un asemenea accident a avut loc pe teritoriul lor”.