Victimele unor infracţiuni vor avea dreptul la informare şi consiliere psihologică. Ce trebuie să ştie persoanele care au nevoie de ajutor

„La propunerea Ministerului Justiţiei un proiect de OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor. Este vorba despre transpunerea completă în legislaţie a unei Directive Europene, Directiva 29/2012. România a implementat în legislaţie ce prevede această directivă, cu excepţia a două articole, articolele opt şi nouă şi astăzi prin acest proiect au fost incluse legislaţie şi aceste două articole. Prin transpunere se asigură pentru toate victimele infracţiunilor posibilitatea de acces, în conformitate cu procedurile interne, la anumite tipuri de servicii, cum ar fi sprijinul emoţional psihologic, informare, consiliere, sprijin pentru exercitarea drepturilor victimelor, consiliere cu privire la riscurile de victimizare secundară sau de intimidare şi răzbunare, precum şi la prevenirea acestora, evaluarea individuală a victimelor pentru identificarea nevoilor de protecţie specifice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei de miercuri.

Astfel, Guvernul transpune prin Ordonanţa de urgenţă de miercuri, articolele 8 şi 9 din Directiva 29/2012 a Parlamentului European, de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii.

Cele două articole prevăd:

„Articolul 8- Dreptul de acces la serviciile de sprijinire a victimelor

(1) Statele membre se asigură că victimele au acces, în concordanţă cu necesităţile lor, la servicii confidenţiale de sprijinire a victimelor, în mod gratuit, care acţionează în interesul victimelor înainte, în timpul şi pentru o durată adecvată după încetarea procedurilor penale. Membrii familiei au acces la serviciile de sprijinire a victimelor în conformitate cu necesităţile lor şi cu gravitatea prejudiciului suferit ca urmare a infracţiunii săvârşite împotriva victimei.

(2) Statele membre facilitează direcţionarea victimelor, de către autoritatea competentă la care a fost depusă plângerea şi de către alte entităţi relevante, către serviciile de sprijinire a victimelor.

(3) Statele membre adoptă măsuri pentru a institui servicii specializate, gratuite şi confidenţiale de sprijinire a victimelor în plus faţă de sau ca parte integrantă a serviciilor generale de sprijinire a victimelor sau pentru a permite organizaţiilor de sprijinire a victimelor să facă apel la entităţi specializate existente care oferă astfel de sprijin specializat. Victimele au acces la astfel de servicii în conformitate cu nevoile lor specifice, iar membrii familiei au acces la respectivele servicii în conformitate cu nevoile lor specifice şi cu gradul de vătămare suferit ca urmare a infracţiunii săvârşite împotriva victimei.

(4) Serviciile de sprijinire a victimelor şi orice servicii specializate de sprijinire pot fi instituite ca organizaţii publice sau neguvernamentale şi pot fi organizate pe bază profesională sau voluntară.

(5) Statele membre se asigură că accesul la serviciile de sprijinire a victimelor nu depinde de formularea de către victimă a unei plângeri formale în faţa unei autorităţi competente cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.

Articolul 9 Sprijinul din partea serviciilor de sprijinire a victimelor

(1) Serviciile de sprijinire a victimelor, astfel cum sunt menţionate la articolul 8 alineatul (1), furnizează cel puţin:

(a) informaţiile, consilierea şi sprijinul relevante pentru exercitarea drepturilor care revin victimelor, inclusiv în ceea ce priveşte accesul la sistemele publice naţionale de despăgubire în cazul daunelor penale, precum şi cu privire la rolul victimelor în cadrul procedurilor penale, inclusiv pregătirea pentru participarea la proces;

(b) informaţii privind sau trimitere directă la orice servicii specializate de sprijinire relevante existente;

(c) sprijinul emoţional şi, dacă este disponibil, cel psihologic;

(d) consiliere privind aspectele financiare şi practice subsecvente infracţiunii;

(e) cu excepţia cazului în care este furnizată de alte servicii publice sau private, consiliere cu privire la riscurile de victimizare secundară şi repetată sau de intimidare şi răzbunare, precum şi la prevenirea acestora.

(2) Statele membre încurajează serviciile de sprijinire a victimelor să acorde o atenţie deosebită nevoilor specifice ale victimelor care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravităţii infracţiunii.

(3) Cu excepţia cazului în care acestea sunt furnizate de alte servicii publice sau private, serviciile specializate de sprijinire menţionate la articolul 8 alineatul (3), instituie şi pun la dispoziţie cel puţin:

(a) adăposturi sau orice altă cazare provizorie adecvată pentru victimele care au nevoie de un loc sigur din cauza unui risc iminent de victimizare secundară şi repetată sau de intimidare şi răzbunare;

(b) sprijin orientat şi integrat pentru victimele cu nevoi specifice, precum victimele violenţei sexuale, victimele violenţei bazate pe gen şi victimele violenţelor în cadrul unor relaţii apropiate, inclusiv sprijin în cazul traumelor şi consiliere”.

Noi structuri de consiliere a victimelor 

Ordonanţa mai prevede înfiinţarea unor structuri, la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) care să ofere suport victimelor infracţiunile. Structurile vor avea un număr de trei salariaţi, constând în consilier juridic, psiholog şi asistent social. Noile organisme vor fi înfiinţate prin reorganizarea activităţii DGSPC. Acest lucru va fi realizat doar dacă este respectat plafonul cheltuielilor de persona aprobate prin buget, în limita numărului de posturi aprobat în momentul de faţă, fără ca acţiunea să presupună un impact financiar suplimentar.

OUG mai completează Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, însă numai dacă autorul a recunoscut faptele care i-au fost imputate, în momentul când sunt apelate serviciile de mediere în speţele penale.

Proiectul ordonanţei modifică şi Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Astfel victima are dreptul de a fi informată, în cazul în care odată ce condamnatul a fost eliberat condiţionat, dar are interdicţia de a vorbi cu victima sau cu familia acesteia.