Cele mai mari cozi se formează la ghişeele de înmatriculare a autoturismelor şi la eliberarea numerelor provizorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Prefecturii, la aceste două ghişee, de la 1 iulie şi până în prezent, s-au făcut 1.192 de înmatriculări şi s-au eliberat 1.534 de numere provizorii.
Oamenii vin de la primele ore ale dimineţii, în speranţa că prind un loc cât mai în faţă. Cu toate acestea, din cauza aglomeraţiei, sunt cazuri în care ei nu reuşesc să depună actele şi se întorc a doua zi.
Prefectura Prahova a decis, în aceste condiţii, ca angajaţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor să lucreze fără întrerupere în intervalul orar 8.30 – 16.30, iar în zilele de joi între 8.30-18.30.
De asemenea, lucrătorii examinatori desemnaţi pentru proba practică de traseu au prelungit programul de lucru pentru examinarea tuturor candidaţilor repartizaţi, şi, totodată, perioada concediilor de odihnă ale angajaţilor a fost redusă.
Subprefectul de Prahova Mădălina Lupea a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că s-au făcut şi demersuri pentru ocuparea tuturor funcţiilor vacante.
“Am trimis rapoarte pentru angajarea a două persoane. Sunt patru posture vacante. Mai sunt şi angajaţi în concediu medical. Încercăm şi noi să ajutăm. Am cumpărat şi un aparat de aer condiţionat de mare putere, solicitările au crescut peste medie”, a spus subprefectul de Prahova.
Potrivit Prefecturii, în luna iulie s-au eliberat 1.569 de permise de conducere faţă de 1.831 câte au fost eliberate în iulie anul trecut.
Raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul cererilor pentru înmatriculări auto a crescut cu 1.388, iar numărul candidaţilor înregistraţi în vederea obţinerii permisului de conducere a crescut cu 6.858.