- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.03.2017, 14:29)
- Radu Tutulan
Video VIDEO Protest la Ministerul Mediului. Angajaţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei de Mediu ameninţă cu greva
Aproximativ 200 de angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului, alături de reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, au protestat, marţi, în faţa Ministerului Mediului nemultumitţi de salariile pe care le primesc în prezent.
"Am ieşit din nou în stradă pentru a cere eliminarea inechităţilor salariale. De săptămâna trecută, de la primul protest, nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu a încercat să stea de vorbă cu noi. Aşa că astăzi am venit în faţa Ministerului Mediului, am fost aproximativ 200 de oameni, angajaţi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului şi ai Garzii de Mediu. Am stat azi de vorbă cu domnul Daniel Constantin, ne-a promis că va căuta soluţiile optime pentru a se încadra în bugetul actual şi iî câteva zile ne va da un răspuns. Dacă până săptămâna viitoare nu vom primi un răspuns concret la solicitările noastre, suntem dispuşi să mergem până la blocarea tuturor investiţiilor, pentru că angajaţii APM nu vor mai da avizele necesare construcţiilor, dezvoltărilor imobiliare şi asa mai departe", a declarat pentru MEDIAFAX Ciprian Şoavă, liderul Federaţiei Sindicatelor Unite din Mediu (FSUM).
În urmă cu o săptămână, pe 14 martie, angajaţii Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului au întrerupt lucrul în toată ţara, timp de două ore, în semn de protest faţă de salariul pe care îl primesc de la stat, pe care îl consideră foarte mic. Aceleaşi revendicări au fost şi la acţiunea de protest din faţa Ministerului Mediului, reprezentanţii sindicaliştilor anunţând ca vor declanşa greva generală dacă, în continuare, reprezentanţii statului îi vor ignora.



ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe