Vremea se încălzeşte uşor în week-end. PROGNOZA METEO pentru sâmbătă şi duminică
SÂMBĂTĂ
ÎN ŢARĂ
Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade în Moldova şi 9…10 grade în Banat şi Crişana, iar cele minime vor fi cuprinse între -14 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 2 grade în Dealurile de Vest.
Cerul va fi variabil, cu înnorări în extremitatea de est-sud-est, iar temporar şi în regiunile vestice, nordice şi centrale, dar probabilitatea pentru precipitaţii va fi foarte redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Local, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă.
LA BUCUREŞTI:
Temperaturile vor fi în creştere uşoară, totuşi în orele dimineţilor va fi o vreme rece. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Maxima termică se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar minima va fi de -5…-4 grade, mai scăzută în zona preorăşenească. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.