- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Chivu: Am fost capabili să suferim şi să câştigăm acest meci important cu AC Milan
Fundaşul Cristian Chivu, care a fost integralist în partida pe care Inter Milano a câştigat-o, duminică, pe teren propriu, în faţa formaţie AC Milan, scor 2-1, a declarat că echipa sa a obţinut victoria în derbi cu multă suferinţă, informează site-ul oficial al clubului Inter.
Chivu: Am fost capabili să suferim şi să câştigăm acest meci important cu AC Milan
"Am încercat să ne apărăm cât mai bine, am ştiut că nu va fi un joc uşor, dar am făcut ceea ce trebuia. Golul marcat de Pato a venit mai mult datorită meritului lor, decât din vina noastră. Anumite dificultăţi apar mereu atunci când există atât de multă calitate în joc, dar am fost capabili să suferim şi am câştigat acest meci important. Inter este norocoasă să aibă ca rivală o formaţie extrem de bună, iar acest lucru face ca performaţa noastră în acest joc să fie una mai mare", a declarat căpitanul echipei naţionale a României, citat de inter.it.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
Echipa Internazionale Milano, cu românul Cristian Chivu integralist, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia AC Milan, în etapa a XXIV-a a campionatului Italiei. Pentru Inter au marcat Adriano '29 şi Dejan Stankovici '43, în timp ce golul formaţiei AC Milan a fost înscris de Pato '71. Chivu a primit cartonaşul galben, în minutul 90+2.
Tehnicianul Carlo Ancelotti a acuzat la finalul partidei pe care AC Milan a pierdut-o în faţa grupării Inter faptul că echipa sa a fost privată de o remiză în acest meci după ce arbitrul Roberto Rosetti nu a sancţionat un fault evident al lui Chivu asupra lui Inzaghi. "A fost penalti clar produs de Chivu la Inzaghi şi vă pot spune că nu a fost singura fază de 11 metri din acest joc. În prezent nu ne mai gândim la câştigarea campionatului, ci să ne menţinem acolo în primele trei echipe", a declarat antrenorul formaţiei AC Milan.
În acest moment, formaţia Inter Milano se află pe primul loc, cu 56 puncte, fiind urmată de Juventus Torino (47 puncte) şi de AC Milan (45 puncte).
Presa din Italia a apreciat jocul făcut de fundaşul român la derbi-ul milanez de duminică, dar a evidenţiat infracţiunea comisă în propriul careu de Chivu, care ar fi putut fi sancţionată cu penalti.
"Cuplul Samuel-Chivu a avut o prestaţie bună în mijlocul defensivei, cu câteva scăpări în unele momente", notează site-ul affaritaliani.it, care apreciază prestaţia celor doi fundaşi centrali ai echipei Inter cu nota 7.
Agenţia Datasport consideră că fundaşul român a tratat naiv unele faze şi l-a notat pe fundaşul român cu nota 5,5: "Chivu l-a ţinut evident în careu pe Inzaghi, în minutul 80, chiar în suprafaţa de pedeapsă proprie, dar norocul său a fost arbitru Rosetti nu a văzut acest incident. Prea naiv".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO