Dinamo, promovată în rândul elevilor prin programul „Şcoala altfel”
Copii de la şcoala nr. 10 au primit fulare cu însemnele clubului din partea celor doi jucători dinamovişti. Alexe şi Matei au participat apoi la un meci de fotbal, ei fiind şi căpitanii celor două echipe de elevi, informează www.fcdinamo.ro.
„Ne bucurăm foarte mult că am venit alături de aceşti copii minunaţi. Am încercat să-i facem bucuroşi pentru că şi noi am fost la fel ca ei. Şi noi ne bucuram foarte mult când veneau jucătorii alături de noi. Mi-aş dori ca mulţi dintre aceşti copii să se apuce de sport, mai ales de fotbal şi să vină cât mai mulţi la Dinamo. Este un sport foarte frumos şi îi aşteptăm să vină alături de Dinamo”, a declarat Marius Alexe.
„Ora de Dinamo” este o campanie iniţiată de FC Dinamo Bucureşti pentru promovarea sportului în şcolile din Bucureşti şi din toata ţara.
Săptămâna 1-5 aprilie este dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extrascolare, in cadrul programului numit „Şcoala altfel”, iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale.