Doliu în sportul românesc: a murit Mihai Nedeff

Publicat: 10 06. 2017, 11:49
Actualizat: 30 03. 2020, 07:53

„Conducerea Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti, alături de întregul colectiv de sportivi, antrenori şi tehnicieni, deplânge trecerea în nefiinţă a fostului antrenor Mihai Nedeff şi adresează un mesaj de compasiune rudelor, prietenilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat.

Mihai Nedeff a jucat pentru Steaua timp de un deceniu, între 1957 şi 1967, cucerind 10 titluri naţionale consecutive. El a adunat 258 de selecţii în echipa naţională, cea mai importantă performanţă a vremii fiind medalia de bronz din Cupa Campionilor Europeni, din 1961.

La nivel de echipă naţională, în 1957 s-a clasat pe locul 5 la Campionatele Europene, cea mai bună clasare a tricolorilor la un turneu.

Mihai Nedeff a scris istorie pentru Steaua şi ca antrenor principal, între 1975 şi 1988, perioadă în care a cucerit 6 titluri de campion naţional şi i-a avut ca elevi pe Ermurache, Oczelak, Brănişteanu sau Netolitzchi.

În asemenea momente, întreaga suflare stelistă este alături de familia îndurerată”, scrie siteul CSA Steaua.

Carte de vizita:
Nume:Mihail Nedeff
Data nasterii:08.11.1931
Studii: Absolvent al Facultatii de Educatie Fizica si Sport, promotia 1955
Colonel in rezerva in Armata Romana;
19 ani profesor universitar la ANEFS (co-autor al primului curs de zi si specializare de baschet pentru studentii de la ANEFS – “Monografia jocului de baschet”); A activat in cadrul Comisiei Tehnice a COR pana la Jocurile Olimpice, Atena 2004.

Palmares ca sportiv:258 de meciuri internationale, participant la sapte editii ale Campionatului European (in 1957, obtine locul cinci, fiind cea mai buna clasare din istorie).
Ordine si decoratii:
Maestru Emerit al Sportului si Ordinul Meritul Sportiv clasa a III a
Antrenor Emerit
A fost recompensat cu diverse merite sportive de patru presedinti ai Romaniei: Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu.