Dumitru Dragomir a fost la DNA pentru a clarifica situaţia Universităţii Craiova

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumtiru Dragomir, a fost, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie unde a fost audiat în urma unei plângeri făcute de patronul grupării Universitatea Craiova, Adrian Mititelu.

Urmărește
276 afișări
Imaginea articolului Dumitru Dragomir a fost la DNA pentru a clarifica situaţia Universităţii Craiova

Dumitru Dragomir (Imagine: Cosmin Motei/Mediafax Foto)

"Mititelu a făcut plângere împotriva FRF şi LPF, mai exact împotriva lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. Am fost să lămuresc situaţia. Normal, în urma unei reclamaţii trebuie să te duci cu probe să demonstrezi că nu e adevărat", a declarat Dragomir la Gsp TV.

Oficialul LPF l-a acuzat pe Adrian Mititelu de faptul că a înfiinţat o firmă prin care încasa banii din drepturile de televizare ale meciurilor, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor: "Mă aştept la ieşirea adevărului la lumină. Eu cred că escrocii în ţara asta trebuie să facă şi puşcărie. Drepturile de televizare ale meciurilor sunt exclusiv ale LPF, iar el ne-a escrocat cu o Universitate falsă, cu o firmă care încasează. Garda financiară a descoperit această escrocherie, nu a încheiat încă procesul verbal, escrocheria e de nivel mondial. Pe FC Universitatea Craiova el avea datoriile, a făcut o firmă fantomă FCU Craiova pe care a încasat banii şi nu i-a dat nici la salariaţi, nici la fisc. Ăsta este caz de puşcărie, nu are cum să scape. El minte pe toată lumea, acest om a făcut falsuri. Se va vedea când se va încheia ancheta cine este vinovat. FRF şi LPF nu răspund de deciziile comisiilor independente. Nu vă puneţi întrebarea de ce a înfiinţat atâtea firme Universitatea Craiova şi de ce nu a lăsat una singură? Ca să escrocheze statul, DNA-ul, federaţia şi Liga Profesionistă de Fotbal".

Dumitru Dragomir a precizat faptul că instituţia pe care o conduce va face plângere împotriva lui Mititelu atunci când ancheta se va încheia. "Procesul verbal nu e defintivat, ancheta Gărzii Financiare durează de 4-5 luni. S-a făcut încrucişat, nu e o glumă asta. Când se va definitiva vom face plângere împoptriva lui, iar el nu mai are scăpare atunci", a afirmat şeful LPF.

Dragomir a motivat dezafilierea clubului Universitatea Craiova prin punerea în practică a deciziei comisiilor din cadrul FRF. "O să vadă ce păţeşte Mititelu pentru escrocheria pe care a făcut-o cu cele două Universităţi. Liga Profesionistă de Fotbal nu are nicio competenţă în tot ceea ce spune el acolo în reclamaţie. LPF pune în practică deciziile comisiilor independente. Comisiile independente au dat un verdict, iar Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal este ca un executor judecătoresc. La fel şi liga, pune în practică deciziile defintive ale federaţiei, ale TAS-ului. Nu se pot duce în nicio instanţă civilă. Sunt doar anumite speţe în care se pot duce la instanţa civilă. Comitetul Executiv are obligaţia să pună în practică deciziile comisiilor. Domnia sa Mititelu nu s-a adresat TAS-ului pentru că ştia că nu o să câştige. El s-a dus declarând peste tot ca are pile în justiţie şi unde am fost eu astăzi şi că va câştiga în civil. Şi dacă va câştiga, ce mă interesează pe mine, ce treabă am eu?".

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, la 20 iulie, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF.

Universitatea Craiova a refuzat să-şi retragă acţiunile în instanţele civile împotriva Federaţiei Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv al FRF a decis dezafilierea clubului.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat în vigoare, singura posibilitate ca această hotărâre să fie anulată fiind în cadrul votului Adunării Generale din martie sau aprilie 2012.

După dezafiliere, jucătorii Universităţii Craiova au devenit liberi de contract şi au plecat gratis la alte echipe.

Universitatea Craiova a retrogradat în Liga a II-a la finalul sezonului trecut. Finanţatorul Adrian Mititelu este în conflict cu preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, cu selecţionerul Victor Piţurcă şi cu alţi oameni de fotbal. Mititelu a deschis mai multe acţiuni în instanţă, contestând unele decizii ale comisiilor FRF şi LPF luate în defavoarea clubului său. Totodată, Mititelu susţine că a depus plângeri la Parchet şi la DNA împotriva unor oameni de fotbal, pe care îi acuză de constituire în "grup infracţional" în scopul controlării fotbalului românesc.

Înfiinţată la 5 septembrie 1948, gruparea Universitatea Craiova are în palmares patru titluri de campioană şi şase Cupe ale României. Formaţia olteană este prima echipă din România care a disputat o semifinală de cupă europeană (Cupa UEFA, ediţia 1982-1983).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici