Un reactor al celei mai vechi centrale nucleare din Europa s-a oprit din cauza unei erori

Unul dintre reactoarele celei mai vechi centrale nucleare din Europa s-a oprit, luni, în Elveţia, în urma unei erori de manipulare în timpul unei verificări de rutină, a anunţat grupul care administrează centrala, citat de AFP.

Urmărește
1149 afișări
Imaginea articolului Un reactor al celei mai vechi centrale nucleare din Europa s-a oprit din cauza unei erori

Un reactor al celei mai vechi centrale nucleare din Europa s-a oprit din cauza unei erori

Oprirea de urgenţă a reactorului 2 al centralei de la Beznau a avut loc la ora locală 13:05, a precizat grupul Axpo într-un comunicat. Cauza ar fi „o operaţiune incorectă” care a avut loc în timpul unui control de rutină.

„Centrala a reacţionat aşa cum este prevăzut, iar siguranţa a fost garantată în orice moment”, potrivit Axpo. Grupul a precizat că autorităţile competente au fost informate cu privire la incident.

Reactorul va fi repornit după ce va primi undă verde din partea autorităţii elveţiene de securitate nucleară.

„Vapori de apă vor apărea în timpul repornirii”, a transmis grupul, care a asigurat că nu va exista „niciun pericol pentru populaţie sau mediu”.

Reactorul este în funcţiune din 1971, iar Reactorul 1 al centralei a fost pus în activitate cu doi ani mai devreme, ceea ce face din Beznau cea mai veche centrală din Europa şi una dintre cele mai vechi din lume.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici