SUPERLIGA  Farul Constanţa - FCSB 3-2, după o partidă nebună. Dobrogenii au câştigat titlul / Hagi, dublu campion al României

Pe teren propriu, Farul a câştigat duminică seară „finala campionatului” cu FCSB, scor 3-2, revenind de la 0-2 pe tabelă şi triumfă din nou în prima divizie a României după 6 ani, în 2017, dobrogenii impunându-se sub titulatura Viitorul, dar cu acelaşi „dirijor”, Gică Hagi.

Urmărește
3354 afișări
Imaginea articolului Farul Constanţa - FCSB 3-2, după o partidă nebună. Dobrogenii au câştigat titlul / Hagi, dublu campion al României

Eroii campioanei FOTO: Facebook Farul Constanţa

FARUL - FCSB 3-2
Mateus (42), T. Băluţă (58), L. Munteanu (85) / Şut (8), Compagno (20)

Farul câştigă titlul cu o etapă rămasă de jucat în Superliga de fotbal a României, după 3-2 cu FCSB, meci adjudecat fără fără liderul echipei, Denis Alibec, suspendat.

Gruparea dobrogeană, care a intrat de pe primul loc în play-off, are în acest moment 4 puncte avans faţă de FCSB, care n-o mai poate întrece.

În ultima rundă, Farul merge în Gruia, pentru jocul cu fosta campioană - CFR Cluj, iar FCSB are meci pe „Arena Naţională” cu rivala Rapid.

FCSB termină pe poziţia secundă şi tot aşteaptă titlul din 2015, când a făcut tripla istorică avându-l pe bancă pe Costel Gâlcă.

FINAL

Min. 90 - 5 minute de prelungire.

Min. 85 - Munteanu marchează golul de titlu. Farul este campioană, la acest scor. Munteanu este al doilea marcator al echipei, cu 8 goluri, lider fiind Alibec, 14 goluri, care este suspendat la acest joc: 3-2.

Min. 72 - Mateus ratează o ocazie uriaşă, din poziţie centrală trage peste poartă. Farul a trecut pe lângă 3-2.

Min. 58 - Lovitura de cap a lui Tudor Băluţă se opreşte în poarta FCSB-ului. Farul revine pe primul loc şi este la un singur gol de titlu: 2-2.

PAUZĂ

Min. 42 - Centrarea de manual a lui Borza pe colţul lung este reluată de micuţul Criciuma Mateus cu capul. Se reaprinde meciul: 1-2.

Min. 20 - „Ex”-ul Coman face o fază de atacant aflat în mare mare formă, apoi îi pasează lui Compagno, care pune latul şi majorează scorul: 0-2.

Min. 8 - Şut prinde un şut fabulos, imposibil de blocat de „închizătorul” Grameni şi de apărat de portarul Aioani: 0-1.

Echipele:

  • Echipa FCSB: Târnovanu – Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic – Ov. Popescu, Ad. Şut, Olaru – Oct. Popescu, Compagno, Fl. Coman
  • Rezerve: A. Vlad – Miculescu, I. Cristea, Omrani, Nikolov, Oaidă, Pantea, Radaslavescu, Cordea
  • Antrenor: Elias Charalambous
  • Echipa Farul: Aioani – Kiki, Larie, Artean, Borza – T. Băluţă, Nedelcu, Grameni – Ad. Mazilu, L. Munteanu, Mateus Barbosa
  • Rezerve: Buzbuchi – Sîrbu, Boli, Doukoure, Casap, N. Popescu, V. Morar, Sali, I. Cojocaru
  • Antrenor: Gică Hagi

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici