Adrian Mutu, mesaj pentru Francesco Totti înaintea ultimului meci din carieră: Se retrage unul dintre idolii mei
Totti şi-a petrecut toată cariera la AS Roma, pentru care a debutat pe 28 aprilie 1993, deşi a avut, de-a lungul timpului, oferte de la echipe importante din Europa. La 24 de ani de la momentul debutului, „decarul”, devenit unul dintre simbolurile de pe Olimpico, va pune ghetele în cui. Mutu, care a avut ocazia să joace împotriva lui Totti cu mai multe echipe din Italia (Internazionale Milano, Hellas Verono, Parma, Livorno, Juventus, Fiorentina şi Cesena), i-a transmis un mesaj acestuia în ziua în care se retrage din activitate.
Adrian Mutu a povestit şi un episod trăit alături de Francesco Totti care, după cum susţine, îi va rămâne mereu în minte. Fostul internaţional român a relatat cum, chiar pe teren, Totti i-a cerut să vină la AS Roma. După un timp de gândire în care a luat în calcul mai multe lucruri, Mutu a decis să refuze oferta simbolului din capitala Italiei.
„Se retrage unul dintre idolii mei, unul dintre cei mai puternici decari din lume, care mi-a marcat copilăria. Nu doar prin clasa şi stilul său, ci, mai presus de toate, prin golurile sale incredibile. France, a fost o onoare să joc împotriva ta, să te vad şi să-ţi admir meciurile. Ca jucător, nimeni nu-ţi poate reproşa nimic, iar ca om sunt sigur că pot spune acelaşi lucru. Îţi voi spune un episod care va rămâne mereu în mintea mea: îţi aduci aminte vara când trebuia să vin să joc la Roma?! Într-una din acele zile (eram pe picior de placare de la Fiorentina), m-a chemat Francis şi mi-a spus <a scris Adrian Mutu pe pagina de Facebook.
Francesco Totti a strâns, de-a lungul carierei, 784 de meciuri pentru AS Roma, 306 goluri şi 123 de pase decisive. Totti şi-a trecut în palmares un titlu de campion, două Cupe şi două Supercupe ale Italiei. De asemenea, mijlocaşul a câştigat Cupa Mondială cu naţionala Italiei, în 2006, fiind declarat fotbalistul anului în ţara sa în două rânduri, 2000 şi 2003.